Ar trebui să mulţumesc, încă o dată, unei persoane geniale, care se numeşte Penny Kavanagh, şi care, pe vremuri, a fost vicepreşedinte de resurse umane la Connex.
Penny a pariat pe o strategie de HR care presupunea să recrutezi oameni tineri şi să îi formezi, mai degrabă decât să aduni o gaşcă de profesionişti acriţi, din genul acela care le ştiu ei pe toate şi comunică prost din cauza asta.
Sunt unul dintre beneficiarii acelui program, iar unul dintre cursurile care mă ajută, în continuare, enorm este Six Thinking Hats, al lui de Bono, tatăl regândirii gândirii creative în business. Six Thinking Hats e un proces simplu care împarte în bucăţi întâlnire dificile, emoţionale, tensionate, astfel încât să ai şi structură, şi capacitatea de a le organiza fără accidente atomice majore. Nu o să descriu astăzi metoda – pentru asta există cursul – dar subiectul care mi-a lunecat, ca un avion de hârtie, pe masă este facilitarea întâlnirilor.
Am clienţi care mă invită la meetinguri pentru că le facilitez bine, iar uneori le facilitez foarte bine, de aceea m-am gândit la toate acele instanţe când vă aflaţi într-o întâlnire pe care organizatorul a scăpat-o, evident, din mână, şi în care trebuie să îşi asume cineva rolul de mediator…. Rolul celui care conduce întâlnirea este identificat prin „pălăria albastră”. O port cu plăcere, deşi uneori eşti aşa antrenat în discuţie, încât e greu să nu o iei şi să o arunci cât colo.
Citesc Emotionomics, din nou, şi redescopăr lucruri pe care le-am ignorat la lectura precedentă. Unele ţin de tehnici, dar principalul lucru este cel de fond. Trăim într-o lume a emoţiilor. Pălăria pentru emoţii în setul lui de Bono este cea roşie, care dă drumul supapei cu frustrări, cel mai adesea, şi aduce puţină lumină asupra efectului întregului proces la nivel individual.
şi mă gândesc că, în afara obsesiei pentru proces, pe care un facilitator şi un project manager o trăiesc în fiecare secundă a vieţii lor profesionale, dacă vrei să o scoţi cu bine la capăt trebuie să schimbi de multe ori pălăria albastră cu cea roşie, sau să alegi o variantă intermediară cu picăţele 😀
Să îţi impui timp ca să citeşti toate expresiile faciale şi corporale. Să le decriptezi. Să ignori tot ceea ce se spune, mai ales când ceea ce se spune este politically correct. Pentru că una zice gura şi alta simte inima.
Cred cu îndârjire în consens ca punct bun de plecare al acţiunilor reuşite. Iar consensul, în asemenea întâlniri, nu vine decât dacă ţi-ai stropit bine cu buline roşii pălăria ta albastră.
Încercaţi. Cereţi permisiunea să recapitulaţi, să clarificaţi, să întrebaţi. O veţi primi, şi cu ea vin şi redresările de proces, chiar dacă nu sunteţi conducătorul oficial al discuţiei. Ceilalţi nu îşi vor da neapărat seama ce anume a făcut ca întâlnirea aceasta să fie mai uşoară… cert este că veţi ajunge cu mult mai multă uşurinţă la rezultatele pe care, de fapt, toată lumea le aşteaptă, doar că fiecare cu proiectul lui de cale pentru a atinge aceste rezultate.
Pisicka's Book of Life 