singurătatea digitală


ImageNu ştiu exact ce scop social au acum mediile de comunicare informatică. Probabil că intenţia a fost de a pune oamenii în legătură, dar văd, treptat, cum creează şabloane şi însingurare.

Pagina mea de facebook este plină de oameni care postează şapte lucruri deodată, de parcă nu ar putea alege. Majoritatea sunt citate „înţelepte”, aşa încât mi se face dor, un dor mare, de lucruri cu adevărat selectate, care să îi reprezinte, dar MAI ALES, mai ales, chestii autentice. Nu ale copiilor lor, care au început şcoala. Ci ale lor.

Ne găsim tot felul de reprezentări. Punem poze de flori în locul ochilor noştri. Cităm o zicere seacă în loc să spunem ce facem şi cum ne simţim. Autenticitatea e pe cale de dispariţie. Mi-aş dori ca mediile astea de comunicare să se umple, sau să se re-umple de gândurile şi sentimentele celor care azi repostează, cu nemiluita, la nesfârşit, prototipuri create de alţii.

ImageÎn definitiv, ajungem ecouri ale unor lucruri mai degrabă formale decât oameni care exprimă fondul. Şi în felul ăsta instrumentele de comunicare devin instrumente de însingurare, cu care nu facem decât să deflectăm, din scuturile de argint ale mediului informatic, Viaţa adevărată, cu V mare. Mi se pare trist, şi grav, şi urgent, pentru regăsirea identităţii.

Scrie o postare… una care să spună cine eşti, cum te simţi, ce ai făcut azi, AZI. Nu mai pune zece lucruri unul după altul, ci alege-l pe cel cu adevărat reprezentativ pentru tine. Altfel,  mediile noastre de comunicare socială devin un trist şi îndelung şir de monologuri pe care nu îl va mai citi nimeni, în afară de cel care îşi strigă, de pe stânca lui îndepărtată, singurătatea.