obiective şi dorinţe, misiune şi direcţie


scopCa de obicei, tema a venit de la o tendinţă care se repetă în conversaţiile de dezvoltare.

Avem un bun obicei, dobândit de la exerciţiul de business, să ne stabilim obiective: că vrem o casă în doi ani. Că vrem un copil imediat. Că vrem un (alt) partner. Nimic greşit. Disciplinaţi, ne facem New Year’s Resolution, sau Mid Year resolution, sau, pur şi simplu trecem prin vreo criză care să ne facă să ne decidem că trebuie să schimbăm ceva. Pe urmă stabilim obiectivele, ne urmărim şi vedem că pierdem viteză, sau nu înaintăm deloc, ne evaluăm interim şi ne dăm o duzină de bice pe spinare, pentru că nu suntem în stare să le atingem… aşa că o să începem cu nişte întrebări simple:

Simţi frustrare în privinţa stadiului tău de realizare personală?

Dacă da, e un început foarte bun. Dacă nu, treci la ultimul paragraf  din articolul ăsta.

De multe ori, ceea ce suntem într-un anumit moment al vieţii este un rezultat al presiunii sociale: părinţi, profesori, prieteni ne-au înghesuit într-un colţ despre care ei cred, sincer, că e ăla bun, care ne face bine. Ce ştiu ei…

Puţini sunt suficient de nărăvaşi şi norocoşi ca să împingă înapoi toată presa asta gigantică şi să spună: nu, eu nu vreau să fiu paralelipipedic. Eu sunt rotund şi roz. Majoritatea acceptă un rol social, o profesie, devin o persoană care e uşor (sau în cazurile acute, mai grav) diferită de ceea ce simt, vor şi sunt ei de fapt. În virtutea disciplinei, alegem că trebuie să ne facem casă şi copil până la 30 de ani. De exemplu.

Urmarea: un job care plăteşte bine, dar pe care îl detestăm. Un partener care să producă acel copil, dar care nu e nici pe departe jumătatea aceea de care avem atâta nevoie. Obiective? Atinse. Satisfacţie? Discutabil.

Sau, şi mai simpatic, nimic nu se întâmplă cum trebuie. De reţinut regula de la final: lucrurile se întâmplă cum trebuie atunci când eşti tu.

Ţi-ai stabilit nişte obiective şi nu ţi le-ai atins?

Nimic mai simplu. Ori ai greşit obiectivul, ori ai evaluat greşit durata necesară atingerii lui.

Când aveam 16 ani, am citit Al treilea Ochi, al lui Lobsang Rampa. Fascinată de lumea tibetană care mi se deschidea în faţă, am visat să ajung acolo. Era pe vremea comuniştilor, eu nu puteam ieşi din ţară, aveam dosar pătat, cu deţinuţi politici… deci, total improbabil. Cu toate astea, nu am abandonat ideea. Iar după 1989 s-a întâmplat ceva ciudat: am primit din greşeală un email despre o excursie în Himalaya. Spunea Tibet. Nu am mai citit restul, am plătit avansul şi m-am înscris. Mult, mult mai târziu am aflat că aveam să îl întâlnesc pe Dalai Lama. Bonus :). Ideea este să nu ne agăţăm de o perioadă de timp, fie că obiectivul pare fezabil, fie că nu. Pentru că Universul funcţionează într-un fel misterios, de parcă lucrurile ţi se întâmplă atunci când trebuie să ţi se întâmple.

Mai complicată este următoarea întrebare: ce direcţie sprijină obiectivul ăsta? pentru că obiectivele trebuie aliniate unei ţinte mai mari… pe care o numim VIZIUNE. Şi uite-aşa ajungem la etapa următoare…

Ce îţi doreşti să fii ? Cine îţi doreşti să fii?

E o întrebare pe care o pun des, în interviuri, în întâlnirile directe de coaching. De multe ori primesc tipul acela de privire pe care îl numim „cerb paralizat de lumina farurilor, noaptea”. Oamenii gândesc, aproape îi poţi auzi: aoleu, asta nu ştiu, cum să fac ca să îmi dau seama?

Nicio problemă. Mai devreme sau mai târziu (nişte distinse doamne îmi spuneau azi, pe terasă, că nici ele nu ştiu ) , fie te prinzi, fie eşti ajutat să afli. De reţinut, însă, că bulina asta, în graficul de la începutul articolului, e la mijloc. Fără viziune, fără să ştim ce căutăm în viaţa noastră, toate celelalte sunt chestii stabilite şi făcute arbitrar. E ca şi cum ai spune „duc barca asta cu opt noduri pe oră, curs 30 grade” şi apoi te enervezi că nu ajungi în Bermude. Zău că nu e din cauza triunghiului. Ai stabilit arbitrar obiectivele, te ţii de ele, dar nu te-ai uitat dacă acest curs te duce, într-adevăr în Bermude. Uneori e mai uşor să iei avionul :).

Dacă, într-adevărm nu ştii, atunci treci la următoarea întrebare:

Ce îţi iese uşor, bine, din prima, şi îţi şi place să faci?

Capitolul ăsta se poate numi „indicii”. De obicei, lucrurile pe care le facem cu plăcere, cu uşurinţă, cu bucurie sunt direct legate de talentele noastre.

Veţi vedea că lista de „lucruri pe care le fac bine şi uşor” are întotdeauna legătură cu ce primesc ceilalţi. Există un fel de validare pe care o pirmim fie din interior, fie de la ceilalţi, că facem ceva bine. Şi aici nu vorbesc despre sesiunile de evaluare a performanţei pe care le primiţi în organizaţia pentru care lucraţi :).

Deci, puneţi mâna, scrieţi lista. O să avem nevoie de ea pentru pasul următor.

Ce caut eu în viaţa mea?

Uitaţi-vă la listă. Ce au în comun cele zece lucruri pe care le-aţi scris acolo?

Gândiţi-vă că fiecare dintre noi are un fel de fişă de post. Jobul se cheamă OM. Acum, ca la orice fişă de post, suntem aici ca să facem un lucru care ajută la întregul angrenaj pe care îl numim specie umană. Şi nu vorbim despre ingineri, sau manageri de proiect, sau jurnalişti. Nu acelea sunt titlurile. Există oameni care îi fac pe ceilalţi, prin simplă prezenţă, să se simtă bine, veseli, energizaţi. Alţii de la care putem învăţa foarte multe lucruri: blândeţea, înţelepciunea, iubirea… Unii care ne fac să ne simţim în siguranţă. Alţii, sub mâna cărora plantele cresc peste noapte, sau în braţele cărora vin animalele şi copiii. Şi tot aşa.

Ce eşti: un creator? Un vindecător? un învăţător? Un păzitor? Sau poate un catalizator? Lista poate continua….

Instrument ajutător: ia o altă foaie de hârtie, şi scrie pe mijlocul ei:

Eu sunt aici ca să …………. (aici vei insera o activitate, o îndeletnicire, o deprindere. Verb. Activ. Prezent. ) pentru …… (cine este beneficiarul existenţei tale? Ce categorie de oameni vor consuma „produsul” care eşti tu? Dacă nu eşti de folos nimănui, ia-o de la capăt şi reidentifică-ţi talentele).

După ce ai scris şi asta, e timpul să treci la ultimul control de sănătate mentală al misiunii tale personale.

Vreau să mă simt bine cu mine şi cu ce fac. 

Dacă sunt un funcţionar bancar care face collection, dar în mine există un designer vestimentar care urlă să se exprime, e clar că obiectivul meu pe termen lung este să găsesc o modalitate de a face designerul să „vorbească ” în exterior. Nu neapărat prin profesie. Poate, ca şi la începutul unei relaţii, începem cu flirtul, nu cu certificatul de naştere a copiilor. Deci, flirtează cu ceea ce îţi place. Integrează acele activităţi în viaţa ta cea ocupată. Dacă nu e loc, fă-le loc.

Există un fel de energie a oamenilor care sunt fericiţi. Dacă îţi iei târnăcopul şi faci puţin minerit în sufletul lor, ceea ce îi uneşte este faptul că sunt într-un fel de aliniere cu un flux al lor, interior: ceea ce fac îi manifestă din interior spre exterior şi nu invers. Îi reprezintă, autentic, pe ei, aşa cum sunt. Chinezul zice că atunci când faci ce îţi place, toate lucrurile bune curg spre tine: bani, ocazii, proiecte, oameni. Pentru că e ca şi cum bărcuţa ta ar pluti pe curentul principal al râului, nu pe unul mic, secundar, care o expune la toate ciocnirile cu toate pietrele şi toate crăcile.

Deci… ceea ce faci te reprezintă? Ştii cine eşti? Ceea ce faci este aliniat cu misiunea ta personală? Dacă da, sigur ai trecut peste restul articolului şi ai ajuns aici, la final, pentru confirmare :), pentru că lucrurile merg lin în prăvălia celor conştienţi de ei înşişi. Poţi, în acest moment şi nu mai devreme, să îţi stabileşti obiective. Da, şi timp. Şi dacă nu le termini la timp, uită-te ce ai pierdut din vedere când ai stabilit obiectivele.

Dacă ai avut răbdare şi ai citit tot, ai mai sus o reţetă în paşi care să te aducă în curentul principal. Gândeşte-te că suntem ca nişte bărcuţe care plutesc pe un râu. Unele sunt în centru, merg repede, uşor şi drept. Sunt în curentul principal. Altele, pe margine, se izbesc de crăci, pietre, malurile brusc înaintate către cursul apei.

Ca să fii în flux, ai de făcut un singur lucru:  Aplică tot ce ai citit, cu răbdare (procesul poate dura câteva săptămâni sau luni) şi dă de ştire aici, să vedem cum merge.

Lista de activităţi şi titlul fişei de post trebuie controlate, întotdeauna, cu setul de activităţi profesionale sau personale. Dacă există inconsecvenţe, instrumentul de realiniere este întotdeauna format din „fişa de post” şi activităţile-cheie. Nimeni nu se va simţi bine dacă nu este autentic. De aici pleacă majoritatea belelelor şi a bucuriilor: când te poţi exprima deplin, aşa cum eşti tu, vei simţi că totul curge uşor, iar călătoria va căpăta sens. Vei fi în flux.

Iar când faci lucruri armonizate cu tine, într-un fel autentic, abia atunci se deschide orizontul de dezvoltare personală: este momentul în care poţi să începi să înveţi, să faci ceva nou, să te explorezi pe tine şi tot ce te înconjoară, pentru că ai posibilitatea să capeţi şi alte abordări. Modul de a face lucruri poate fi diferit. S-a terminat ciclul care defineşte cerculeţul din centru… este timpul pentru următorul pas. Curaj.

 

 

Reclame

Walk your talk. Say what you think. Think who you are.


Mă tot căznesc de câteva luni să înţeleg ce anume nu face clic, privind sutele de postere cu citate şi principii de viaţă afişate de lume pe mediile sociale.

Ideile sunt generoase, de fiecare dată, dar uneori există un fel de falie între cel ce le postează şi conţinutul lor. Oamenii afirmă nişte valori şi apoi, dacă te uiţi chiar şi la următoarea postare, se comportă exact la polul opus. Ceea ce nu îi împiedică să aspire la acele valori.

Aşa că am decis să explorez puţin tema fracturii cu pricina şi, săpând, fractura nu e singulară. E multiplă. Pe scurt: crezi în ceva, ceea te face să stabileşti o anumită scară de valori. Până aici, totul ok. Ele nu apar, însă, în comportamente.

ciclu aliniereMergem mai departe. Puţină răbdare, te rog 🙂

Privesc, ca de obicei, la şirul de persoane care au stat în fotoliul de antrenament al sufletului săptămâna asta. Cele trei felii ale fructului personal prezentat mai sus mai capătă două dimensiuni: ele ţin de relaţia cu exteriorul şi de cea socială. Pe scurt: prima şi cea mai complicată este atunci când tu, personal, nu eşti aliniat cu tine, cu credinţele profunde şi valorile tale. Acolo apar problemele psihologice.

În pasul următor, nu eşti aliniat cu ţinta. Ţinta e acel lucru pe care îl poţi face tu cel mai bine, care aduce maximum de beneficiu din manifestarea potenţialului pe care îl ai. Ne stabilim ţinte care nu au nicio legătură cu acest potenţial înnăscut şi pe care obişnuim să îl numim „misiune”. Mulţi întreabă: dar care e misiunea mea? E simplu. Gândeşte-te la lucrurile acelea care ţi-au ieşit uşor, şi pe care le faci cu plăcere. Eşti pe săgeţica gri dintre alinierea personală şi cea cu misiunea din linia exterioară.

Trecem mai departe. Cum se potriveşte tot ansamblul ăsta cu ceea ce ai ales să faci? Ai vocaţie de călugăr şi lucrezi într-o companie internaţională?… Sigur, exemplul e forţat. Dar, de multe ori, pentru că aşa ni se spune, facem Dreptul şi, după licenţă, ne dăm seama că nu avem ce căuta în sistemul legal. Credem că trebuie să ne căsătorim, fiindcă altfel mama ar fi distrusă. Şi aşa mai departe. Aici comportamentele programate prin educaţia primită de la părinţi, învăţători şi îngrijitori e factorul principal de deviere de la curs: depăşirea lui necesită curaj. Să deprogramezi lucruri pe care le-ai considerat literă de lege.

blaming cycleUltimul şi cel mai nebunesc lucru pe care îl facem este ca, în loc să ne uităm în interior şi să reparăm dezordinea din debaraua mental-emoţională, să proiectăm asta în exterior şi să criticăm, de fapt, ceea ce ne dereglează pe noi înşine. Aţi văzut un film care se cheamă The Shadow Effect? Dacă nu… căutaţi-l. Explică mult din acest paradox, în care trebuie să ne ducem în afară ca să exprimăm ce e greşit înăuntru.  Şi intrăm în comportamentele acelea cumplite care îi ţintuiesc pe ceilalţi la stâlpul infamiei, şi ne condamnă pe noi înşine. Aici se creează cercul vicios care ne trage adânc, în pântecele balenei, ne deprimă, ne aruncă în confuzie, în frustrare şi în furie. Uneori, ne refugiem în false valori, gen spiritualitate, ca să fugim de lumea exterioară. Nu vorbesc aici de adevăraţii sihaştri, ci de pseudo-maeştri sau practicanţi :)…

Respirăm adânc şi tragem linia după demonstraţia asta lungă.

Primul lucru e să afli în ce crezi. Care sunt valorile tale de bază. Fă-ţi o listă.

Apoi examinează principalele momente de la capăturl unei zile sau săptămâni, în care ai manifestat valorile astea. Dacă eşti în pană de inspiraţie, poţi folosi lista de mai jos. Dacă lipseşte ceva, adăugaţi (un comentariu la postarea de faţă ar fi de ajutor tuturor celorlalţi care o citesc)

matrice valori

Apoi alege una pe care să lucrezi…. şi lucrează minimum trei săptămâni la fiecare. Concentrează-ţi atenţia pe aria respectivă. Analizează cât din ceea ce faci exprimă valoarea.

Americanii spun „Walk the talk”, dar e mai mult de atât. Comportă-te aşa cum predici, predică aşa cum gândeşti, gândeşte aşa cum eşti. Soluţia pare să fie, din nou, un plonjon interior complet.  Dacă facem exerciţiul ăsta în grup, s-ar putea să sfârşim cu o lume mai bună, compusă din oameni mai liniştiţi şi fericiţi.

Înot plăcut, deci, în inima ta.