veşti din ţinutul inimii


Mentorul meu în terapii complementare este american, ca şi mentorul meu de business. Întâmplător sau nu, amândoi s-au născut şi au crescut în Arizona. Acum, primul locuieşte în Hawaii, iar celălalt la Washington. Au ajuns amândoi în România  şi au văzut ţara aşa cum este, cu bune şi cu inerentele rele. Dar amândoi au fost vrăjiţi de prietenia şi grija românilor.

Lăsând la o parte concluzia tipică gen Coelho, că uneori trebuie să mergi până la capătul pământului ca să afli că obiectul căutărilor tale e lângă tine, zilele cu ploaie care au inundat grădina mi-au dat timp de gândire. Şi, cu toate că zilnic criticăm ciupeala, şmecheria, lăudăroşenia şi superficialitatea românească, există cel puţin un lucru pe care îl avem cu toţii în comun: o inimă mare. De la leul dat cerşetorului prefăcut de la semafor, că poate, totuşi, are nevoie de banul ăla, la felul în care ne întâmpinăm oaspeţii, invitaţi sau nu, şi la marea inimă care bate profund în situri istorice mai vechi sau mai noi, elementul de continuitate românească nu a fost latinitatea sau religia, ci această mare inimă. Brandul nostru amărât, de ţară, ar trebui să fie unul care să vorbească în primul rând despre asta. Nu cred că frunzele ne caracterizează 😀

Ar trebui să avem şi un reason to believe. Asist la trezirea unei generaţii întregi, care a apucat sau nu „epoca de aur”, şi care ajunge să se simtă datoare să dea ceva înapoi, după ce a primit mai mult sau mai puţin. Toţi aceşti oameni s-au apucat să facă lucruri minunate:

Am prieteni care se simt datori să înveţe din nou copiii să se joace.

http://www.holymolly.ro/

Prieteni care fac şcoli, ca să formeze noua generaţie de profesionişti.

http://www.scoalaadc.ro/Pagini/Scoala-adc-ro-2008/Tutorii-si-agentiile/5.html?conid=3

Prieteni care fac artă pentru copii autişti şi cu sindrom Down.

http://teatrulpentruputini.blogspot.com/

Alţii care învaţă oamenii să se vindece pe ei şi pe cei dragi.

http://sfat.info/revista/

Prieteni care au deschis un magazin nu ca să facă profituri ameţitoare, ci să înveţe oamenii să îşi regăsească echilibrul în viaţă.

http://www.infopagina.ro/produse-naturiste/bucuresti/inner-garden

Şi lista poate continua.

Indiferent dacă credem în tradiţia dacică sau în raza violet, despre care se spune că ar proveni din Transilvania, nu putem nega certitudinile. Generaţia cu capul plecat se uită din nou la cer, cu ochi senini, şi cheamă soarele, după atâtea decenii de întuneric. Cred că am ajuns la masa critică, deja se simte acel flux luminos care împinge, lent dar ferm, dislocând non-valoarea cu meleuri, manele şi silicon. Români adevăraţi, care s-au hotărât că e de ajuns, şi nu numai atât: s-au apucat să facă lucruri.

Sper ca traficul de mâine dimineaţă, când mă voi întâlni din nou cu mitocanii care şi-au luat carnetul pe câteva sute de euro, sau cei care confundă regulile de prioritate cu capacitatea în centimetri cubi a motorului care le susţine imaginea, nu o să îmi schimbe nici convingerea, nici hotărârea de a continua.