Sărbători cu atenție conștientă


În 12 decembrie, seminarul nostru tradițional de joi s-a transformat într-o seară de învățături oferite de un călugăr buddhist, care arată precum vedeți și numără 53 ani pe răbojul personal.

Venerabilul Tenzin Gendun este liniștit, pozitiv și transmite în jurul lui un fel de concentrare, de parcă poți tăia aerul cu cuțitul.

Am reținut câte ceva din povestea de o seară pe care ne-a spus-o și care se referă la acele comportamente care au puterea de a te reprograma:

Ca orice trainer cu experiență (el este călugăr din 1992 și are rang de profesor) a stabilit obiectivul lecției din acea seară – purificarea minții, vorbind despre existența unei ”minți a constrângerii ”, pe care a asemănat-o cu situația în care ți-e sete, bei apă cu sare și din ce bei, ți-e mai sete.

Problema principală pare să fie acest ”Eu”, care caută plăcere și, când o găsește, are mintea liniștită.Asta pentru că satisfacția este întotdeauna exeterioară. Avem nevoie să ne concentrăm pe bucuria interioară. Dacă ne descotorosim de tendințele negative. care fac mintea să se comporte ca apa care dă în clocot, putem să nu mai primim iar și iar aceleași reacții. Dacă putem ierta cu mintea iubitoare, putem controla furia. Putem să o reducem.

tAșadar, ceea ce avem de făcut este să mergem la cauza inițială, ca să o eliminăm. Agățarea de aces sine despre care credem că este , controlând corpul și mintea, poate fi înlocuită prin obiceiuri noi de fiecare dată când iubim. Buddhismul reprogramează mintea ca să nu urmeze vechile obiceiuri: scade negativitatea, crește ceea ce este pozitiv. Generând iubire, mintea dorește celorlalți fericirea: puterea iubirii și a compasiunii este nelimitată. Beneficiul este că dirijarea aceasta ca compasiunii către ceilalți, fără condiția ca ei să ne ofere vreun beneficiu, ne permite să iubim mai ușor orice ființă cu imparțialitate: putem să ne raportăm astfel la diferite persoane care sunt controlate de propriile lor tulburări.

Căutăm fericirea, dar nu știm unde să ne uităm după ea: am putea să îi iubim pe toți, indiferent cât de nebuni sunt. Pentru a putea ajuta aceste ființe, trebuie să înțelegem ce este în mintea lor. Iluminarea vine din muncă și acumulare pozitivă. Totul de pinde de ceea ce numim cauze și stări. Scopul este să te eliberezi pe tine, să de vindeci de propriile tulburări mentale: aceasta este eliberarea, sau Nirvana. Există tehnica Sunyata, care te face să te resorbi în vacuitate, și care duce la extaz.

Dar ce e important este să luminezi acea persoană, cu bunătate. Gândești: eu trebuie să îi eliberez. Infuzați-vă mintea cu sentimentul dorinței de fericire pentru ceialți. Puteți începe cu rudele de sex feminin – cu mamele. Apoi pteți continua cu această ifuzie a dorinței de fericire pentru cei necunoscuți și puteați teermina cu oamenii dificili.

Dar cel mai bun fel de a ajuta este să știm cum ne putem elibera de propria noastră minte. Cum o putem purifica pentru a obține comportamentul numi Bodhicitta. Există două tipologii: Arhat – eliberatul pentru sine – și Bodhisattva – eliberatul în slujba celorlalți. La primul există încă niște obscurități subtile, amprente ale atașamentului de ego, care construiesc condiționările vieților următoare. Dacă este să vorbim despre aceste condționări, putem cita povestea reîncarnării Annei Frank – Barbara, reîncarnarea ei, a recunoscut casa, avea o problemă cu spațiile înguste și un talent special la scris, la fel ca în încarnarea precedentă (puteți citi mai multe detalii la https://medium.com/@nellrose_3882/the-story-of-barbro-karlens-proof-that-she-is-anne-frank-reincarnated-c678e5d38ca0 ). Așa că aveți grijă ce luați cu voi în viața următoare. Începeți să practicați: compasiunea este cea mai pună protecție. Această compasiune trebuie să fie imparțială: unii copii o au, chiar dacă părinții sunt agresivi sau restrictivi.

Când murim, conștiința se adună în inimă ca o sămânță. De acolo poate pleca prin centrii superiori sau cei inferiori (în al doilea caz aceasta duce la o renaștere în tărâmurile inferioare), iar după 7 săptămâni de stare intermediară, purcede la renaștere. Atașamentul de existență, în sensul ei tradițional, în momentul morții este cel care nepoate împinge în următoarea viață. De aceea, este important să faceți ceva acum, ca să vă puteți influența renașterea.

Halucinația existenței este strălucriea samsarei; pe aceasta trebuie să o sfărâmați. Atașamentul nu este iubire. Iubirea în buddhism este necondiționată : orice ai face, oriunde ai merge, fie ca tu să fii fericit. Acești Gandhi și Maicile Theresa ale lumii au creat condițiile pentru viețile lor celebre în vieți precedente.

Acceptă situațiile dificile. Gândește-te la beneficiile răbdării. Gândește-te la consecințele furiei tale. Fii imparțial. Recunoaște toate ființele ca fiindu-ți apropiate: dorește-ți ca ele să aibă parte de feericire. Aceasta este mara compasiune: Eu voi face asta atingând mintea iluminată.

uAceasta implică o etică înaltă și mintea emergenței definite – adică dorința nestrămutată de aieși din roata samsarei, eliberarea de dorințe, cu sau fără formă. Etica te poate duce către o viață mai liniștită. Ne putem reuferi la cele cinci abțineri din sistemul laic – nu ucide, nu fura, nu folosi cuvinte aspre, nu exercita un comportament sexual nepootrivit, nu păstra convingeri greșite…

Aceasta se realizează prin cele șase cauze și un efect (vezi mai mult aici: https://studybuddhism.com/en/tibetan-buddhism/path-to-enlightenment/love-compassion/seven-part-cause-and-effect-meditation-for-bodhichitta ).

Cele șase pot fi sumarizate astfel: generozitate (astfel puteți merge cu ușurință în retrageri, iar poriectele voastre vor merge bine în următoarea viață), entuziasm (bucuria de a-ți pune energia în virtute), răbdare (o minte care poate suporta situațiile dificile), concentrare și înțelepciue.. Există bucurie în a fi generos. Există bucurie în a crea acțiuni bune. Există bucurie în virtute.

Sunteți ocupați cu alte lucruri? care dintre ele are prioritate?nȘi cât efect? Calmați-vă. Un mod simplu de a vă calma este să vă imaginați, la distanță de un braț în fața ochilor, imaginea lui Buddha, mare cam cât o palmă, plină de lumină. Și mîine fiți mai atenți 🙂

Lecțiile de început de septembrie


A venit septembrie. Cu cutremure cosmice și personale. Luni noi, luni pline, două eclipse și un ctrl+alt+del anunțat la nivelul conștiinței, pe 28 septembrie… urmează noi episoade din thrillerul mondial 🙂

Las hazul la o parte și spun: e un moment de  pus în blockstart, urmează o cursă cel puțin interesantă. Ceva pregătire și încălzire? Absolut necesar.

Image result for cosmic cleansing image

1.Marea Curățare

Dacă te-ai simțit la capătul unui elastic, ca o minge de yo-yo, e de bine. Se scutură de pe noi emoții vechi, se arhivează relații, se iartă oameni și întâmplări: Punctele critice de care ne izbim pe parcursul ultimei săptămâni până în 28 septembrie sunt tot atâtea șanse pentru o scanare cinstită,  în care să ne răspundem la întrebări cheie de felul următor:

  • Ce am lăsat nerezolvat în situația asta?
  • cu ce mă confrunt și care este frica peste care am de trecut?
  • ce lecție am de învățat?
  • am iertat tot ce era de iertat?

Timp  pentru făcut temele. Timp pentru ieșit din emoții negative. Timp de reprogramare personală.

2. Lungul drum de la judecată la bunăvoințăImage result for imagini bunavointa

În special acum, sunt vizibile tendințele noastre de a critica și judeca. Văd împărțiri arbitrare, cum ar fi cea între ”corporatiști” și”oameni”. Dacă simțiți că sunteți superiori, atunci sigur nu sunteți. Modul adevărat, profund de a funcționa ca Oameni (a propos de exemplul de mai sus) este cel în care recunoști punctele bune ale cuiva.  Dacă îți vine să judeci sau să critici, dacă ceva te-a deranjat, uită-te mai întâi înlăuntrul tău, căci  lucrurile acestea indică o reflexie. Cineva este oglinda unui deranj interior de-al tău. Enervant, nu? De enervat se enervează ego-ul. Atunci când ne concentrăm pe ceea ce e bun, pe Bine, amplificăm acel aspect. Când criticăm și judecăm, se amplifică aspectul negativ. Serviți, vă rog :)))

3. Iubirea nu cunoaște răbdarea. Deși ar fi minunat să o învețe.

Image result for impatient love quotesProbabil că unul dintre cele mai grele examene pe care le avem de trecut, ca oameni, este cel de răbdare. Vreau asta, o vreau acum. Iar iubirea e prima care nu cunoaște răbdarea. Să numeri orele până sună. Sau zilele până vă vedeți. Să accepți mușcătura nesiguranței. Dar mai presus de toate, să integrezi adevărul că nu nerăbdarea, gelozia, controlul permanent este cel ce ține o relație. Că suntem eliberați atunci când dăm celuilalt libertate, astfel încât, dacă ne iubește, se va întoarce, iar dacă nu, nu… pentru că întoarcerea cuiva care nu ne iubește e încă o înghițitură din cupa cu otravă.

Septembrie, acest septembrie e foarte generos cu noi, pentru că ne lasă să ne vedem cu claritate ceea ce avem de făcut, dându-ne cea ma grozavă șansă de evoluție accelerată  de până acum. De îmbrățișat și de pus în acțiune. Acum.

A iubi de la nivelul următor


apa şi foculNe tot gândim la iubire în variantele de Hollywood, gen Pretty Woman, cu el călare pe calul alb, sau care vine cu vaporul pe 5th Avenue. Sau, vai, ce frumos o să fie la biserică, în rochie albă, şi inel, şi buchet. Sau la cum e el frumos, deştept, sensibil şi atent.

Un fel de hipnoză colectivă roz, mirosind suspect a sirop  de trandafiri, foarte, foarte dulce. De la prea mult dulce, de obicei, te ia greaţa sau diabetul. Nu despre asta e vorba aici. E vorba despre iubirea de mamă, de tată, de iubit sau iubită, de copil, de planta din ghiveci şi peştii din acvariu. Există un nivel la care începi să iubeşti altfel, în care conştiinţa, antrenată şi educată, poate să vadă ce e bine şi frumos în orice – chiar şi într-o ladă de gunoi din aia veche, de fier zincat, care păstrează, nostalgic, istorie.

să iubeşti ca apaÎnconjuraţi de oameni, aşezaţi pe standardele noastre de comunicare cu ceilalţi şi pe principii pe care noi le respectăm, alţii nu: poate pentru celălalt e mai importantă marca pantofului. Nu judeci, nu etichetezi: doar îi respecţi alegerea. Dacă principiul ăsta îl face fericit, atunci e perfect. Cât o fi.

Şi, inevitabil, fie că e perechea ta, aşa imperfectă şi frumoasă, cum te-ai îndrăgostit de ea, fie că e cineva drag, sau un necunoscut într-o zi proastă, te trezeşti cu un şut în pântec, din acela, cu „şpiţ”, care te doare până în fundul inimii. Celălalt tocmai a avut un moment foarte, foarte omenesc, în care a reacţionat din setul propriu de valori, cu pantofi de marcă sau cu obsesia pentru imaginea publică, din rana aceea  veche pe care nu şi-a vindecat-o sau din presiunea pe care alţii i-au aplicat-o. De fapt, nici nu contează de ce, dar erai la doi paşi şi ţi-a trăsnit una de te-ai prăbuşit, ca boxerul de la un pumn bine aplicat, pe podeaua ringului.

loveÎntrebarea nu e cât îţi ia să te ridici de pe jos. Întrebarea majoră e ce faci cu energia loviturii pe care ai primit-o: o ţii înăuntru ca pe o cupă de otravă, care o să te intoxice fie rapid, fie mai lent? O arunci înapoi emitentului, ca să se înmoaie în propria păcură? Sau ce? Ce?

Există un mod de a opera care evită ambele extreme. L-a practicat un nene pe care cică l-ar fi crucificat unii ca să nu le ia puterea. Să laşi mingea asta a agresiunii să cadă, pentru ca meciul să se  termine. Nu este o formă de capitulare, nicidecum. Este o formă superioară de iubire. Pentru că, atunci când un copil de doi ani sparge o ceaşcă, nu te poţi supăra. N-a ştiut să facă mai bine de atât. Nu şi-a coordonat bine mâinile, e doar un copil. Şi, dacă te apucă tentaţia de a răspunde, respiră şi du-te într-un loc în care să poţi lăsa să curgă toată energia aceea toxică. Dacă n-o faci, rămâne cu tine.

Şi ierţi, pentru că omul de lângă tine nu a ştiut să facă mai bine de atât. Pentru că, într-un mod fundamental diferit de tot ce am fost învăţaţi, iubeşti Binele din această fiinţă, şi tot ceea ce este frumos. Dacă te răneşte repetat, istoria e diferită: există ceva ce omul acela nu a înţeles în legătură cu tine, sau a ales să ignore. Şi atunci, întrebarea este dacă te apreciază cu adevărat… sau nu. yin yang danceŞi ce fel de toxicitate ar putea avea, pe termen lung, acea relaţie. Sunt unii pe care îi iubeşti de mori, la propriu.   A-i lăsa să îţi facă rău este a te încărca tu cu greşeala lor. Nimeni nu poate fi acuzat că a greşit intenţionat, până nu i se comunică o regulă clară de joc.

Dar cei ce îţi împărtăşesc sentimentul vor simţi reculul iubitor pe care îl practici, când te retragi ca să nu răneşti, când radiezi, în continuare, iubire către ei: este un sentiment viral, la urma urmei.

Poate că nu suntem aşa de tari ca nenea ăla de pe cruce, care ne-a dat o lecţie mare. Dar, cu siguranţă, putem aspira la model, pentru că e modelul nivelului următor. Acolo unde sufletele se îmbrăţişează şi dansează Dansul, ca formă de evoluţie şi cunoaştere personală :D.