Suntem interconectaţi


Image result for orange sunrise light… Şi, de fapt, de ce te trezeşti de dimineaţă din cauza unei lumini portocalii, difuze? Ce are atât de special portocaliul ăsta de dincolo de norii de ploaie? Ce ne face să tresărim la semnalele lumii vii din afara noastră?

Și de ce e atât de importantă această conectare?

Neuroscience News publică o știre despre un colectiv de cercetători (nu știm din ce țară, că nu se spune). Oamenii ăștia au studiat niște șoareci în sevraj după consum regulat de alcool sau opioide. În sevraj apar dureri organice îngrozitoare. Toate normale, până aici. Pe săracii șoareci îi doare.

Numai că acești șoareci stau în preajma altor șoricei, care n-au băut și nu au fumat nimic. Și pe șoarecii ăștia îi doare: exact aceleași zone din creier se activează și la ei ca și la șoriceii suferinzi. Straniu, nu?

Image result for interconnectednessÎntr-un fel sau altul, între noi există niște conexiuni pe care știința nu le-a demonstrat încă: ne simțim, mai difuz sau mai clar, dar ne simțim. Această capacitate de a detecta stările celuilalt este antrenabilă. Nu prin minte, care ne face să ne repezim peste altcineva care plânge, să dăm o mână de ajutor, iată, repede, în loc să simțim că e un plâns de bucurie, iar de bucurie nu a murit nimeni. Cu cât validăm, prin întrebări, corespondențele dintre stările reale ale celuilalt și ceea ce percepem, cu atât detecția devine mai fină.

Un mecanism pe care îl avem cu toții, șoareci și oameni. Căruia îi sunt recunoscătoare, pentru că mă ajută enorm în ședințele de coaching.

La fel de recunoscătoare sunt și pentru lumina difuză, portocalie, responsabilă pentru trezirea de azi-dimineață. Da, era devreme 🙂

 

 

 

 

Anunțuri

A venit timpul


Image

Pur şi simplu, vine un moment în viaţă în care îţi dai seama că tot ceea ce spui, faci, gândeşti, visezi se adună într-un fuior multicolor, iar talentul meseriei de OM  e să iei toate lucrurile astea şi să le împleteşti într-o cosiţă curcubeu, frumoasă şi trainică.

A trecut o săptămână de la sosirea din Nepal. De atunci mă gândesc dacă e oportun să aterizez sau nu în România 3D, şi mă tot gândesc că nu, fiindcă aş vrea să păstrez acel fir subţire, de conectare la o lume mai bună, intact, ca pe o mică ţeavă de transfer, prin care să curgă Lumina şi aici.

Apoi am constatat că jobul meu este din ce în ce mai mult despre oameni şi din ce în ce mai puţin despre business. 

Iar realitatea asta vălurită şi înşelătoare care ne înconjoară se mai subţiază din când în când, suficient pentru a ne da semnale subtile, dar evidente pentru cei prezenţi şi cu atenţia bine ascuţită de centrare şi concentrare. Dacă vezi vreodată un şir de coincidenţe aiuritoare, să ştii că nu e un produs al statisticii, ci o delicată bâtă peste ceafă, ca să realizezi că ceea ce faci necesită validare sau schimbare. 

Un lucru similar mi s-a întâmplat de dimineaţă. Nu îl pot povesti aici, pentru că este personal, dar pot să spun că în cinci minute s-au derulat trei contacte referitoare la oameni importanţi în viaţa mea – unuia îi datorez titlul blogului, altuia mult mai mult, celui din urmă o lecţie foarte mare despre iertare – , toţi purtând acelaşi nume. Care era probabilitatea ca o undă de parfum din trecut să aterizeze în faţa casei, spunând că i-am făcut semn? nu îi făcusem nimănui niciun semn. 

Apoi mi-am dat seama că în jurul meu spaţiul şi timpul conspiră pentru a cristaliza îndrumarea primită de la Maestrul tibetan, în prima zi de Losar, şi abia acum înţeleg ce a vrut să spună, când s-a uitat în ochii mei şi m-a sfătuit să renunţ să funcţionez pe două planuri. Cele două planuri erau despre business şi despre oameni, iar sufletul meu este mai degrabă în al doilea decât în primul. Iar azi, întâlnind fizic pe autorul unor răsărituri, am realizat că spirala se întoarce în acelaşi punct, la o înălţime considerabilă faţă de spira anterioară, ca să repornesc, într-un fel, motorul, cu o direcţie unificată.

Pentru că viaţa mea este despre oameni, şi acolo pot contribui, într-adevăr, substanţial. Aşa că, purtând încă în piele parfumul cunoscut, care mi-a infuzat instantaneu porii şi memoria şi inima, vin şi spun: marketingul e o parte a vieţii.  Sunt pe teritoriu necartografiat, dar într-un fel am ştiut dintotdeauna drumul ăsta. Sunt curioasă ce va aduce ziua de mâine şi fericită că am parte de o bogăţie atât de uluitoare în întâmplările şi oamenii care mă înconjoară. Uneori e bine să nu aterizezi, pentru că iată ce vine pe conductă.