supă de vişine


Născută şi crescută în Bucureşti, prin perindările mele pe la campingurile de la Năvodari, în timpul vacanţei de vară, am auzit zvonuri despre un fel misterios de mâncare, cu parfum imperial austro-ungar, numită Supă de Vişine.

Azi, printr-una dintre circumstanţele misterioase care îmi guvernează, în ultima vreme, parcursul în viaţă am e aterizat într-un restaurant secuiesc, bazat porc şi cartofi, unde un vegetarian avea puţine de ales… şi, dintre toate supele doar una era fără carne, aşa că am hotărât să gust legenda.

calendar vechi :D

În faţa mea aterizează bolul cu supă rece ornat cu ceva care seamănă cu smântâna. Este, într-adevăr, o supă dulce. După şocul gustului, realizezi parfumul delicat de vişină, de scorţişoară… iar smântâna,de fapt, e frişcă. Experienţa e unică, deschizătoare de idei şi foarte roz, dulce, acrişoară. Încep să înţeleg de ce ayurveda predică să începi masa cu desertul…

Restaurantul e deschis într-o clădire veche, din Târgu Secuiesc, sunt împresurată de limba maghiară, din care nu înţeleg o iotă, mă simt de parcă vizitez o altă ţară, e chiar altă ţară şi îmi place. Aici, pe vremuri, înainte ca proprietarul să recapete clădirea, era sediul Miliţiei. NImic nu mai aminteşte de asta, în afară de parchetul uzat, dar şi patina acestuia, alături de obiectele vechi, pictate în stilul caracteristic, cu motive florale, face parte din şarmul locului.

???????????????????????????????

Dincolo de geamuri se ridică fantome şi supravieţuitori ai unor alte epoci, iar totul pluteşte într-un farmec greu de descris, pe care trebuie să fii orb ca să nu îl vezi. Fireşte, poate că dacă dormi nu vezi nimic :D.
Poate că senzaţiile culinare sunt mai de impact decât altele, dar un lucru e cert: de câte ori mă arunc în necunoscut, am parte de o surpriză mega plăcută, pentru că mă arunc cu graţie, fără să aştept nimic, dar ŞTIIND că nu poate urma decât  ceva bun.

Mai luaţi trenul din când în când şi ieşiţi din viaţa liniară, că uite unde te paraşutează soarta :).

Vă doresc un salt plăcut.

îmi place la starbucks pentru că


Despre Starbucks am citit, mai întâi, în cărţi de marketing. O afacere care voia să vândă cu doi dolari şaptezeci o cafea, când ea costa de obicei un dolar. Nimeni nu i-a dat vreo şansă, pentru că s-au uitat doar la shoppingul raţional.

Starbucks, încăpăţânat, a venit cu un model care a revoluţionat retailul de gen. Lumină, mirosuri, un univers al cafelei. Poate similar cu felul în care Ikea a revoluţionat vânzarea de mobilă.  Şi Starbucks a câştigat pariul.

Apoi, ca orice lider adevărat, a fost modest şi a încercat să continue inovaţia. Mărturisesc că nu au cel mai bun chai. Dar îmi place la nebunie ideea de fair trade, faptul că banii se duc la mici cultivatori oneşti, şi zgârcenia cu care oferă şerveţele, ca să tăiem mai puţini copaci. Iată un brand în vena căruia curge, din plin, responsabilitatea socială. Iată cum ceea ce părea mai degrabă un trend care alimenta fluxul de marketing a devenit bună practică. Şi ne place la nebunie, la fel ca sticluţele cu suc de fructe amestecat cu ceai şi, din păcate, la fel ca prăjiturile păcătoase…

din nou despre lecţia de retail


Sâmbătă dimineaţa. Între un drum la masaj şi o vizită la o prietenă epe care am impresia că o ştiu dintotdeauna, dar de fapt doar de o lună, mă opresc iute-iute, la farmacie, să iau nişte zemuri minunate din plante L’Erbolario, şi apoi mă gândesc că am uitat acasă geanta potrivită.

mărunţişuri de damă intru fuguţa într-un magazinaş cunoscut. Reţea. Bunişor. Săraca domnişoară mă salută cu salutul obligatoriu: Bună ziua, bine aţi venit la [numele]. Ptiu, îmi zic. Ăia de la Paris te lasă în pace…

Apoi rezist tentaţiei de a mă întoarce pe călcâie şi până la urmă cumpăr şi inele, şi lănţuc, şi pălărie. Pentru că domnişoara chiar ştie să vândă, şi se vede limpede că o face cu plăcere şi crede în produs.  Îmi face şi un card. Frumos, dar tot mă întreb de unde oare a apărut ideea cu salutul acela atât de nenatural şi de nepotrivit, care le face şi fetele din locaţie să se simtă jenate de nefirescul frazei, şi pe clienţi să le vină lehamite să mai intre…

Morala e foarte simplă. Retail is about detail. Poţi face totul perrrrfect, dar dacă greşeşti un singur lucruşor în toată experienţa de client în locaţie, ratezi cu graţie totul. Iar dacă nu înţelegi că într-un magazin de accesorii primul need al clientului e să se bucure de toate trăsnăile expuse şi îl supui la tir rapid de mitralieră, înseamnă că  trebuie redesenată experienţa şi punctele de contact. despre acestea, pe larg, în altă expunere, mai plicticoasă decât cea de faţă.

Ca să nu criticăm fără să construim, aici aş înlocui jenantul salut cu un zâmbet, contact vizual şi, dacă potenţialul client menţine contactul privirii, un salut convenţional, românesc.   Bună ziua e un început bun. Pentru că nu e un eveniment, nu se taie panglica, ci e o vizită la care musafirul şi-ar dori mai degrabă să se simtă la largul lui decât festiv.

Mai e un magazin în care se întâmplă acelaşi salut hăituitor. Nu îi pronunţ numele… dar vă las să descoperiţi deliciile.