Lecțiile de început de septembrie


A venit septembrie. Cu cutremure cosmice și personale. Luni noi, luni pline, două eclipse și un ctrl+alt+del anunțat la nivelul conștiinței, pe 28 septembrie… urmează noi episoade din thrillerul mondial 🙂

Las hazul la o parte și spun: e un moment de  pus în blockstart, urmează o cursă cel puțin interesantă. Ceva pregătire și încălzire? Absolut necesar.

Image result for cosmic cleansing image

1.Marea Curățare

Dacă te-ai simțit la capătul unui elastic, ca o minge de yo-yo, e de bine. Se scutură de pe noi emoții vechi, se arhivează relații, se iartă oameni și întâmplări: Punctele critice de care ne izbim pe parcursul ultimei săptămâni până în 28 septembrie sunt tot atâtea șanse pentru o scanare cinstită,  în care să ne răspundem la întrebări cheie de felul următor:

  • Ce am lăsat nerezolvat în situația asta?
  • cu ce mă confrunt și care este frica peste care am de trecut?
  • ce lecție am de învățat?
  • am iertat tot ce era de iertat?

Timp  pentru făcut temele. Timp pentru ieșit din emoții negative. Timp de reprogramare personală.

2. Lungul drum de la judecată la bunăvoințăImage result for imagini bunavointa

În special acum, sunt vizibile tendințele noastre de a critica și judeca. Văd împărțiri arbitrare, cum ar fi cea între ”corporatiști” și”oameni”. Dacă simțiți că sunteți superiori, atunci sigur nu sunteți. Modul adevărat, profund de a funcționa ca Oameni (a propos de exemplul de mai sus) este cel în care recunoști punctele bune ale cuiva.  Dacă îți vine să judeci sau să critici, dacă ceva te-a deranjat, uită-te mai întâi înlăuntrul tău, căci  lucrurile acestea indică o reflexie. Cineva este oglinda unui deranj interior de-al tău. Enervant, nu? De enervat se enervează ego-ul. Atunci când ne concentrăm pe ceea ce e bun, pe Bine, amplificăm acel aspect. Când criticăm și judecăm, se amplifică aspectul negativ. Serviți, vă rog :)))

3. Iubirea nu cunoaște răbdarea. Deși ar fi minunat să o învețe.

Image result for impatient love quotesProbabil că unul dintre cele mai grele examene pe care le avem de trecut, ca oameni, este cel de răbdare. Vreau asta, o vreau acum. Iar iubirea e prima care nu cunoaște răbdarea. Să numeri orele până sună. Sau zilele până vă vedeți. Să accepți mușcătura nesiguranței. Dar mai presus de toate, să integrezi adevărul că nu nerăbdarea, gelozia, controlul permanent este cel ce ține o relație. Că suntem eliberați atunci când dăm celuilalt libertate, astfel încât, dacă ne iubește, se va întoarce, iar dacă nu, nu… pentru că întoarcerea cuiva care nu ne iubește e încă o înghițitură din cupa cu otravă.

Septembrie, acest septembrie e foarte generos cu noi, pentru că ne lasă să ne vedem cu claritate ceea ce avem de făcut, dându-ne cea ma grozavă șansă de evoluție accelerată  de până acum. De îmbrățișat și de pus în acțiune. Acum.

Go Fearward


courage

A fost un an greu, fără îndoială. Urmează unul extrem de interesant :D. Încep reflecţiile de final şi planurile de viitor.  Suntem pasageri într-o gară. Opresc trenuri şi la un moment dat trebuie să te decizi şi să iei unul, în condiţiile în care nu ştii încotro merge, ci poţi doar să speri că se duce în direcţia pe care o aştepţi. Curajul acela nebun de a te urca în acest tren, ca la staţia următoare să decizi dacă vei continua cu el sau îl vei schimba cu altul, care să te ducă mai aproape… şi mai aproape de destinaţie.

Suntem programaţi, cu toţii, să avem un proiect clar în minte despre traseul nostru în viaţă, cu un orar fix şi puncte obligatorii de trecere, iar provocarea maximă a acestor timpuri de schimbare profundă este să acceptăm că nu putem controla nimic. Să nu fugim de necunoscut, ci să îl luăm în braţe şi să sărim cu el în gol, ştiind că undeva există o paraşută.

Courage-CatAsta presupune abilitatea de a sta liniştit în gara vieţii şi de a vedea că opresc trenuri. Lipsa de prezenţă ne transformă într-un fel de beţivi adormiţi în sala de aşteptare… Trebuie să fii acolo ca să vezi ocaziile. Când ai reflectat ultima dată la asta? Când ai fost suficient de prezent ca să vezi ocaziile care ţi se oferă? De câte ori ţi-a părut rău că nu îţi asumi riscul? Prezenţa şi centrarea seamănă cu pisica asta, liniştită pe balustrada minusculă a echilibrului. Ea vede, şi vede bine, are perspectivă. Uneori e bine să pleci o zi din mediul tău obişnuit ca să recapeţi perspectiva. Alteori e bine să pleci o lună  departe, departe, dacă poţi. Mediile străine te fac să îţi ridici din nou antenele şi să percepi ce e în jurul tău.

Dar cele mai importante salturi în viaţă, îţi aminteşti, nu-i aşa? sunt cele în care a trebuit să strângi din dinţi,să închizi ochii şi să plonjezi. Curajul nu înseamnă lipsa fricii, ci dimpotrivă. Înseamnă să mergi în direcţia ei. Să faci lucrurile de care îţi e cel mai frică. Să laşi uşa descuiată dacă te temi de hoţi. Să plăteşti un avans enorm pentru un proiect despre care nu ştii încă dacă şi cum va ieşi. Să îi spui TE IUBESC unui om care nu ţi-a transmis niciun semnal convenţional că ar fi valabilă şi reciproca. Să îţi ceri iertare chiar dacă ţi se pare că asta te termină ca reputaţie socială.

GO FEARWARD. Mergi în direcţia fricii, nu fugi de ea. Îmbrăţişeaz-o. Spune-i, privind-o în ochi, că o accepţi, e parte din tine. Apoi Uşile Posibilităţilor se vor deschide, cu zgomot, dându-se de perete şi revelând un coridor acolo unde credeai că e un perete.

Exerciţiu de bunăvoinţă


Aveam vreo cincisprezece ani – vârsta aceea la care crezi că totul îţi aparţine, totul ţi se cuvine şi eşti cel mai deştept din parcare.

Mă irita grozav obiceiul tatălui meu de a intra în conversaţie cu fel de fel de oameni, mi se părea penibil, deplasat, ridicol. Acei oameni nu aveau nicio legătură cu noi, şi noi eram grăbiţi, importanţi, aveam treabă, nu era necesar să ne implicăm în acte jenante.

Între timp, am învăţat ce important e să oferi fiecărui om cu care te întâlneşti respectul fundamental pentru că e om. Indiferent că este preşedinte de companie, femeie de serviciu sau bodyguard de barieră.

Apoi, treizeci de ani mai târziu, o mare maestră îmi povesteşte că ea se opreşte pe stradă şi vorbeşte cu vagabonzii şi oamenii săraci. Că îi priveşte în ochi şi acela este momentul ei, momentul în care, mental, le transferă iubire şi energii bune, ca un cadou nevăzut pentru că sunt oameni.  Reacţia lor la acest transfer este, invariabil, o succesiune de prudenţă amestecată cu neîncredere, apoi surpriză şi plăcere.

Ilustrez această poveste cu imagini ne-întâmplătoare. Pentru că fiecare dintre noi este animat de o prezenţă de sine superioară, care se exprimă prin intermediul corpului. Suntem Avataruri pe Pământ, iar dacă putem intra în contact cu Marele nostru Păpuşar, călătoria prin viaţă se transformă din a fi victima împrejurărilor în a fi expresia inspiraţiei de la acest mare Sine. Iar inspiraţia se poate transmite oricum, oricând, oricui – şi în primul rând omului de pe stradă, căruia nimeni nu i-a mai spus de multă vreme bună ziua sau mulţumesc. E suficient să îi priveşti în ochi când vorbeşti cu ei, tratându-i ca pe o fiinţă umană importantă.

Din ochi curge, astfel, Iubirea şi Lumina şi către cel care nu îşi găseşte sforile de legătură cu propriul său Maestru. Priviţi oamenii în ochi, interacţionaţi cu ei şi lăsaţi bunăvoinţa să se răspândească în lume. Nu, nu suntem fraieri dacă suntem binevoitori. Ci adoptăm acea atitudine matură a perfecţiunii umane, care iese din sfera lui Eu, Mie, Meu şi se duce, întinzând o mână, fie şi numai cu o vorbă bună, către ceilalţi. Iar lucrul cel mai minunat din toate este că, răspândind iubirea, nu în felul acela stupid şi siropos în care postează unii mesaje „înţelepte” pe mediile sociale, ci practicând-o, putem pudra viaţa cu un pic de zahăr, un strop de bine şi multă, multă dragoste.