Să faci ce te pricepi tu mai bine


E duminică dimineața, foarte devreme. În jurul casei, o liniște de lume care se naște în secunda asta. Timp de reflecție. Mai ales după ce ai o săptămână în care vezi filmul sufletului atâtor oameni. Lumea e un caleidoscop – îți permite să alegi din milioanele de sclipiri pe cea mai relevantă pentru tine, dacă așa alegi. Plonjând într-o asemenea selecție, poți să te uiți doar, să te uiți ajunge, la lecție 🙂

Mai sus se află unul dintre miile de clipuri care se încarcă pe YouTube în fiecare zi. Oportun, fiindcă Prince și-a terminat treaba aici, în delegație, și s-a întors la sediul central. Dar nu e vorba de Purple Rain aici, ci de alte trei lucruri:

  1. Cât de bine cântă omul ăsta
  2. Ce cuvinte incredibile are partea vorbită (dați rewind și ascultați)
  3. cât de puternic contrastează acest cover cu standardul călduț-mediocru menținut cu încăpățânare de main stream media. Nu am nimic cu semi-vedetuțele întreținute cu grijă de ”profesioniștii” cu pricina, dar mi-aș dori să văd oameni care au ceva de spus, de cântat, de oferit 🙂

Am văzut un clip. Fulgerarea este cât de important e să fii conștient (Mulțumesc, Monica, pentru cuvântul ăsta ridicat la fileul minții, ieri) și să te uiți la intenția, la energia din spatele lucrurilor care se întâmplă, pe repede înainte, în fiecare zi în care deschizi ochii și respiri, uitându-te la lume ca prin niște ochelari  de scafandru. Căci, la capătul șirului de Nu potNu știu, Am obosit, Pe mine de ce nu mă iubește cineva  și tot așa există un sipet personal cu comori.

Unii l-au descoperit – ca oamenii din clipul ăsta. Alții șed, literalmente, cu fundul pe capacul sipetului. Și se lamentează: da, viața  nu ne dă.

Ai un mega-cont de monede de schimb în sipet – talentele și abilitățile tale. Și nu le practici, sau le practici unilateral. Poate vorbești bine o limbă străină: de ce nu e asta parte din ce faci? Poate conduci grozav mașina: de ce lucrezi la un birou? Poate prezența ta le face bine oamenilor cu care intri în contact: de ce te înconjori de singurătate?

E șase dimineața. Fac unul dintre lucrurile pe care le ador: scriu. Lumea zice că scriu bine. Cred cu tărie că e important să îți deschizi taraba în târgul ăsta universal. Să  pui pe ea ce știi tu să faci mai bine. Să faci asta din toată inima.

Tu ce faci azi?

Anunțuri

A venit timpul


Image

Pur şi simplu, vine un moment în viaţă în care îţi dai seama că tot ceea ce spui, faci, gândeşti, visezi se adună într-un fuior multicolor, iar talentul meseriei de OM  e să iei toate lucrurile astea şi să le împleteşti într-o cosiţă curcubeu, frumoasă şi trainică.

A trecut o săptămână de la sosirea din Nepal. De atunci mă gândesc dacă e oportun să aterizez sau nu în România 3D, şi mă tot gândesc că nu, fiindcă aş vrea să păstrez acel fir subţire, de conectare la o lume mai bună, intact, ca pe o mică ţeavă de transfer, prin care să curgă Lumina şi aici.

Apoi am constatat că jobul meu este din ce în ce mai mult despre oameni şi din ce în ce mai puţin despre business. 

Iar realitatea asta vălurită şi înşelătoare care ne înconjoară se mai subţiază din când în când, suficient pentru a ne da semnale subtile, dar evidente pentru cei prezenţi şi cu atenţia bine ascuţită de centrare şi concentrare. Dacă vezi vreodată un şir de coincidenţe aiuritoare, să ştii că nu e un produs al statisticii, ci o delicată bâtă peste ceafă, ca să realizezi că ceea ce faci necesită validare sau schimbare. 

Un lucru similar mi s-a întâmplat de dimineaţă. Nu îl pot povesti aici, pentru că este personal, dar pot să spun că în cinci minute s-au derulat trei contacte referitoare la oameni importanţi în viaţa mea – unuia îi datorez titlul blogului, altuia mult mai mult, celui din urmă o lecţie foarte mare despre iertare – , toţi purtând acelaşi nume. Care era probabilitatea ca o undă de parfum din trecut să aterizeze în faţa casei, spunând că i-am făcut semn? nu îi făcusem nimănui niciun semn. 

Apoi mi-am dat seama că în jurul meu spaţiul şi timpul conspiră pentru a cristaliza îndrumarea primită de la Maestrul tibetan, în prima zi de Losar, şi abia acum înţeleg ce a vrut să spună, când s-a uitat în ochii mei şi m-a sfătuit să renunţ să funcţionez pe două planuri. Cele două planuri erau despre business şi despre oameni, iar sufletul meu este mai degrabă în al doilea decât în primul. Iar azi, întâlnind fizic pe autorul unor răsărituri, am realizat că spirala se întoarce în acelaşi punct, la o înălţime considerabilă faţă de spira anterioară, ca să repornesc, într-un fel, motorul, cu o direcţie unificată.

Pentru că viaţa mea este despre oameni, şi acolo pot contribui, într-adevăr, substanţial. Aşa că, purtând încă în piele parfumul cunoscut, care mi-a infuzat instantaneu porii şi memoria şi inima, vin şi spun: marketingul e o parte a vieţii.  Sunt pe teritoriu necartografiat, dar într-un fel am ştiut dintotdeauna drumul ăsta. Sunt curioasă ce va aduce ziua de mâine şi fericită că am parte de o bogăţie atât de uluitoare în întâmplările şi oamenii care mă înconjoară. Uneori e bine să nu aterizezi, pentru că iată ce vine pe conductă.