Se cheamă excelenţă, când o faci.

Nicio poveste nu poate fi happy ever after dacă n-are grijă cineva să o plivească.

A fost odată un mall din Bucureşti în care a aterizat, întârziată, o marcă de patiserie franţuzească. Brioche Doree, ca să fim mai clari. Încântare mare. Ne ducem către miazăzi într-acolo, să organizăm de un brunch pentru familia parţial lovită în aripă de gripe, indigestii şi otite. Ce văzusem pe net şi ce am găsit în vitrină, două lucruri total diferite.  Salatele, la douăsprezece fără un pic, lipsă. Sandviciuri, da – câte unul din fiecare, hai două, dacă erau din modelele mai „populare.

Am stat mult să ne gândim, pentru că nu era ce aşteptam.

Slide1

Alegem până culegem din ce era disponibil…  Un singur sandvici vegetarian, restul erau „cărnoase”, aşa că am putut alege cum şi-a ales Adam nevasta. Unul cu pui, ciuperci şi un fel de sos interesant.  Unul cu somon. Unul cu prosciutto şi parmezan. Nice. Urmează prăjiturile. Tarte de tot felul. Vânzătoarea se chinuie să străbată adâncimea vitrinei ca să ia felia de tort de ciocolată

Slide2

Felia de tort navighează pe cuţit, într-un echilibru provocator de adrenalină, şi aterizează fericit în cutia de care s-a lipit toată crema superioară în timpul transportului. Evident, cutia prea scundă. Şi apoi, întreb: de ce trebuie să plătesc, practic, patru cutii în loc de una? Preţul ambalajului atârnă greu în cel al produsului, la take away. Unde mai pui că aş vrea să omorâm mai puţini copaci.

Ajungem la destinaţie, după ce cumpărasem din Billa salatele lipsă (altă dezamăgire, dar despre asta altă dată). Îmi încep sandviciul cu brânză de capră şi roşii uscate, reţeta e bună, spread-ul e bun. Pâinea e veche. Mai exact, de ieri. Rezist dorinţei de a mă urca în maşină ca să le dau cu produsul în cap şi, după o scurtă contemplare a posibilităţilor de a încălzi chestiunea, mă resemnez cu textura şi consum vreo jumătate din sandvici. Mi-era foarte foame.

Slide3Elementar, dragul meu Watson, nu?

Ciupercile de la Billa, puse în caserolă cu lingura de măsline, au gustul modificat (de la lingură) iar bucătarul ar trebui torturat lent pentru cantitatea inacceptabilă de oţet. Am dat o căciulă de bani şi pe nişte ton în ardei picant, la fel de oribil.

Ce a salvat brunch-ul take away au fost tartele cu zmeură şi ciocolată. Bune. Franţuzeşti, crocante, adevărate.

Adina şi combo-ul perfect

Merg acasă, trag repede de business ca să produc tot ce nu am apucat ieri şi sar în taxi ca să merg la gară. Plec în delegaţie, am tren la şase. Mă duc în Transilvania, unde leguma de bază e porcul, şi nu vreau să risc – aşa că iau la pachet prânzul de mâine, pe care îl voi păstra pe balconul îngheţat de la hotel ca să ţină peste noapte. Frigiderele de acolo n-au nicio legătură cu realitatea.  Şapte minute, mi se spune de la tejgheaua lui Sprimg Time. Nu de la casă. Dacă n-aveam timp, dacă pierdeam trenul?

Slide4În cazul de faţă, la gară, critic era timpul. Bine, ok. E o firmă românească, nu multinaţională.

Pe tricoul fetei foarte, foarte obosite de la cuptorul de pizza scrie Adina. Mă pasionează machiajul (citez, foarte, aproximativ, din memorie). Adina nu este machiată. Dar se mişcă foarte repede cu cele două lipii zatar pe care mi le-am comandat, în timp ce explică doamnei care aşteaptă să i se coacă pizza, intrigată de compoziţie, despre ce este vorba în propoziţie. Mă întreb , în continuare, care-i treaba cu machiajul. Apare un nene gen supervizor care îi spune să facă încă  o lipie zatar, de data asta „ţâţă de mâţă”. Îmi apar, brusc, două probleme:

Prima: ce, a mea e mai prejos? Ce-are clientul celălalt de primeşte ceva mai bun? Nu pot să mă abţin şi îi spun vătafului că domnişoara le face pe toate la fel de bune.

A doua: mă deranjează limbajul. Tare.

A treia: mă deranjează că nimeni nu i-a instruit sau nu i-a urmărit pe oamenii ăştia în conversaţiile laterale. Poate nu ar fi rău să se ducă directorul la Mac, ca să vadă ce înseamnă oameni instruiţi. Acolo, la noi, la ţară, la marginea Bucureştilor, nu am auzit chestii personale discutate de faţă cu clientul. Nici limbaj la limită. Deci:

Slide5

Chestia cu retailul, şi mai ales cu mâncarea, e că dacă nu eşti atent la detalii o dai în bară. Sper ca mărcile mai sus menţionate să reflecteze puţin. Să pună nişte bani în bugetul de training şi să îşi aranjeze puţin procedurile ca să se asigure că

  • Livrează ce este aşteptat, în timp rezonabil
  • Au un mod de a se asigura că produsul are calitatea maximă (asta înseamnă că există o procedură şi că ea e respectată).

Altfel, numai de bine.  A propos, Adina, lipiile arătau excelent J. Aştept să înţeleg cum e cu make-up-ul.

P.S. Amatorii de training de experienţă a clientului pot lăsa un mesaj aici 🙂 .

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s