Gânduri care creează

E opt şi un pic, dimineaţă devreme. Mă pregătesc să plec la prima întâlnire pe ziua asta. Mă urc în maşină, pornesc motorul şi, în timp ce mă îndrept spre strada principală, gândul reflex mă face să mă întreb dacă roata din dreapta spate e dezumflată. Am uitat că am făcut pana – un cuişor sfios, care făcea ca roata să piardă presiune şi să trebuiască umflată o dată la trei zile.  Ies în şosea, se aprinde în bord indicatorul de anvelopă moale.

Dacă aş fi putut să-i trag minţii una zdravănă peste ceafă, aş fi făcut-o.

Pe drum, îmi amintesc că se termină apa din dozator, şi dozatorul picură. Trebuie să sun la firma care ne aduce apa şi să mă plâg :). Nu trece o jumătate de oră. Sună telefonul. Vor să vină să detartreze dozatorul, le spun că mai bine îl schimbă… şi să îmi aducă şi apă, da. :). Punct marcat.

Pe drumul de întoarcere, mă opresc la piaţă. Aş avea chef de un pepene, dar aici sunt uriaşi mult prea voluminoşi ca să îi pot termina singură, şi în plus nu îmi place pepenele rece. Renunţ, cumpăr roşii, ardei, piersici. La final, pentru că am luat totul din acelaşi loc, primesc cadou o jumătate de uriaş :). Punct marcat.

În faţa computerului, îmi fac o notă mentală să sun la agenţie pentru biletul de avion al partenerului meu, care trebuie să sosească în septembrie pentru o salbă de traininguri, ateliere şi conferinţe.  Fireşte, în cinci minute apare pe mess propunerea de rezervare. Nu am timp azi să îl sun, dar voi vorbi cu el mâine.

Şi mâine nu trebuie să pun eu mâna pe telefon, pentru că sună el. Pe skype.

Îmi fac socotelile de cash flow pe luna următoare. Îmi lipseşte un proiect ca să iasă totul bine. Nu-i nimic. Vine. (a doua zi am primit confirmare scrisă că în săptămâna ce urmează am de făcut proiectul respectiv).

Viaţa are un fel interesant de a curge când gândeşti relaxat. Am început să am o bună practică la lucrurile mărunte, după cum se poate vedea. Încă mă străduiesc să diminuez încrâncenarea cu lucrurile mari. Pentru că energia curge acolo unde se duce atenţia, după cum s-a putut vedea. Cu cât te concentrezi pe un obstacol, cu atât obstacolul creşte. Dar tehnica de tip Scarlett O’Hara, care spunea „La asta o să mă gândesc mâine”, lăsând Universului timp să vină cu o soluţie înainte ca ea să se îngrijoreze de problemă, chiar funcţionează.

Anunțuri

Un comentariu la “Gânduri care creează

  1. Da, chiar asa functioneaza! Si, culmea, exista o multime de oameni care se streseaza enorm sa rezolve fiecare problema, preluand din „sarcinile” Universului. Uneori e mai complicat sa nu gandesti si cu cat te gandesti mai mult la asta, cu atat te incalcesti mai tare in propriile ganduri. Linistea interioara aduce solutiile cele mai bune, exact la timpul potrivit. Pentru ca orice „problema” are cel putin o solutie. Si-apoi, problemele ni le facem noi, noi le creem. Totul este atat de simplu! Iar Universul ne ofera totul, o multitudine de optiuni. Cu cat alegem simplitatea, cu atat mai simplu ne va fi sa traim. Si, da, se poate trai simplu si modern in acelasi timp, dar adevaratele bucurii vin intotdeauna din lucruri marunte. Daca reusesti sa traiesti in prezent, atunci esti plin de viata si intelegi ca nu ai nevoie de un Motiv pentru a fi fericit, ci ESTI fericit, tu esti fericirea. Este incredibil cat de bine sunt toate „organizate”, cata precizie exista in mecanismul acesta urias, Universul. Iar noi chiar suntem o particula din el. Stim totul, prezent, trecut si viitor, doar ca … am uitat.
    Nu te gandi la un posibil loc de parcare si te vei opri exact acolo unde e! Incercati!
    Ganduri bune!
    Daniela

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s