Sfântă Mare Inerție

Grafitul este un material ciudat. Deși „se poartă” ca un metal şi conduce căldura şi electricitatea, e moale, se foloseşte ca alifie şi complet inert.  Pare ciudat că tot ceea ce se întâmplă „rău” împrejurul nostru are, la origine, sâmburele de inerţie. 

Pe toate mediile de comunicare se strigă împotriva proiectelor cu potenţial de dezastru ecologic sau geologic, de tip Roşia Montană şi Chevron. Proiecte care au ajuns în atenţia publică în momentul în care se aflau în prag de demarare, după ce au trecut toate pragurile aprobărilor şi autorizaţiilor…

Ne plângem de guvern, după ce 70% dintre noi nu s-au dus la vot, măcar ca să îşi anuleze buletinul de vot. O inerţie care seamănă cu zicerea cinică de dinainte de 1989: mămăliga nu explodează.

Mai mult, inerţia se trage de la nivel individual. Suportăm şefi abuzivi, salarii mult sub limita demnităţii, parteneri care nu doar nu ne iubesc, ci practică violenţa verbală, izolarea financiară şi, din păcate, uneori, vătămarea fizică. Scopul? Controlul. Ne simţim controlaţi, victime ale unei situaţii care pare să ne depăşească.

Departe a de a fi un elogiu pentru activismul exagerat sau chiar violent, gândul  dintre rânduri arată cu degetul spre tentaţia de a ne alege poziţia de victimă.  Hipnotizată de suferinţă, într-un fel de sindrom Stockholm, îşi urmăreşte agresorii fără să reacţioneze. 

Le permite să îi încalce, treptat şi invaziv, Linia de Argint care zice „până aici, pentru că de aici începe compromisul cu valorile mele fundamentale”. Şi asta nu pentru că suntem cârpe, ci fiindcă ne e frică, tare frică, să nu pierdem ceva fundamental. Iubirea celuilalt (ce fel de iubire are cineva care urlă la tine? sau care îţi controlează telefoanele?), sau acceptarea socială a lipsei de opţiuni. Unul dintre inamicii noştri principali este  românescul „merge şi aşa”, care ne-o fi asigurat rezistenţa pe perioada urgiilor istoriei, dar e clar un obstacol împotriva progresului nostru ca popor.

Mobila care şade într-un colţ, frumos, are o destinaţie clară: târgurile de artă. Nu vieţile noastre. E timpul să schimbi ceva, e un moment bun, începe un an nou… deci ce vrei să schimbi?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s