câţi oameni ai ajutat azi?

M-am obişnuit să privesc în afară, în Lume, cu atenţia şi curiozitatea observatorului aflat în plin proces de instruire. Din fiecare lucru care se petrece în jurul meu învăţ încă ceva, şi încă ceva, iar şi iar.

Venind de la nişte cumpărături aparent non-necesare, încerc să parchez şi văd o doamnă cu un coc de nuntă, păr proaspăt vopsit şi o grămadă de cumpărături mici baletând pe stradă, după care plasa se rupe şi femeii i se împrăştie totul pe jos. Scot din portbagaj o sacoşă bună şi i-o ofer. Ajunsese în poartă şi a declinat favorul.

Fug la bancă, să plătesc rata la casă (mulţumesc, mulţumesc, am avut şi luna asta bani) şi pe drumul de întoarcere, la intersecţia de la Băneasa, văd un bătrân cu un parkinson aşa avansat, că abia mergea. Nu era cerşetorul de profesie. Curat, demn şi încercând să strângă bani pentru o operaţie care reprezintă ultima lui speranţă. Aveam o grămadă de bani mărunţi în portofel. I-am scos pe toţi. Mă gândeam că aşa am făcut loc ca să vină următorii 🙂

Astăzi, de ziua nepotului meu, la mult-aşteptatul prânz în familie,  am ajuns la restaurant cu 15 minute mai devreme. Suficient ca să punem de o mică surpriză, cu ajutorul şefei de local: un moment punctat cu tortuleţ şi lumânărică, fiindcă azi era ziua aceea specială în care la noi, în limba română, nu se întâmplă mai nimic, dar în engleză devii adolescent:  proaspătul teenager a mâncat tot, s-a bucurat şi apoi  a vrut să îşi cheltuiască banii primiţi cadou pentru un telefon smart, nou şi cool. Andrei al meu are şi el nevoie de un telefon „de tabără”, care să ştie să sune şi să facă poze, aşa încât să nu mai strice smartphone-ul lui ca pe acela de anul trecut, mega zgâriat în cort. Mergem în mall, fireşte…

La Vodafone e coadă şi nu au telefoanele pe care le voiam. Între timp s-au făcut trei… hai să folosim şi puncte şi reduceri… la un dealer :). Foarte drăguţ, băiatul rezolvă parţial problema, timp în care două doamne năuce intră să caute standul 168. WTF?… Mă lămuresc ce căutau, pantofi, aici ştim toate magazinele de pantofi şi le descâlcim pe doamnele rătăcite.

Plec cu factura şi chitanţa, o să scriu un email pe site-ul dealerului, băiatul ăsta a fost absolut exemplar, zâmbeşte, fericit, pentru că îi spun că am să scriu. Şi chiar am să scriu.

Alex, nepotul meu, se uită cu ochii lui mari şi atenţi şi calzi, care nu ratează nimic (copilul ăsta are cel mai evoluat scanner personal din câte cunosc) şi mă întreabă: pe câţi îi mai ajuţi azi? Pe câţi vor avea nevoie, Alex. Cu ce pot. Pentru că am văzut comunităţi  care se bazează pe mentalitatea asta şi pentru că, aşa cum băiatul de la dealerul Vodafone a făcut azi diferenţa, la fel cineva poate remarca mâine. În Dharamsala, dacă îţi cădea ceva jos săreau trei să te ajute. Dacă te opreai, dezorientat, în stradă, nu exista să nu întrebe cineva unde vrei să ajungi. Dacă un bătrân urca greu treptele templului principal, veneau din spate doi tineri, fără să întrebe chestia clasică „te pot ajuta cu ceva?”, la care, de obicei, din politeţe, spunem „Nu.”, şi îl purtau pe sus până trecea de scările abrupte. Cred sincer într-o civilizaţie bazată pe bunăvoinţă, nu ajutor cu forţa, ci doar bunăvoinţă: vezi când celălalt are nevoie de ceva, îi ceri aprobarea din ochi, şi apoi lucrurile curg de la sine.

Aştept să văd manifestarea gândului pe care îl am, referitor la Fundaţie. Visez o Fundaţie a Bunei Voinţe. Unde să se adune în cont fapte bune, făcute pentru oameni pe care nu îi cunoaştem… sau pentru cei dragi. Nu pentru noi înşine. Cunosc oameni care au în vene spiritul de a ajuta, aş vrea să îi pot clona, sau să existe un program magic de replicare a energiei lor în cei cărora nu le pasă nici cât să îşi ducă gunoiul de pe masă la lada dedicată.

Bunăvoinţă. Voinţa de a face bine. Voinţa de a face ceva bun pentru alţii decât pentru tine. Iată un gând interesant pentru ziua care începe mâine, 22 iulie: lună plină, timp de cules şi de gândit.

Anunțuri

5 comentarii la “câţi oameni ai ajutat azi?

  1. Buna dimineata !
    Multumesc. Mie deja mi-ai facut mult bine. Multumesc.
    Vin si eu la Fundatia ta !
    O zi cu tot binele cu putinta.

  2. Sa stii ca si eu empatizez cu tine Andreea …..si visam la aceeasi fundatie. Obisnuiesc si eu sa imi golesc portofelul in fata bunicutilor cu plete albe „ca in povesti”.. ..de multe ori chiar ma intorc din drum…..si mereu cumpar dulciuri pt copliasii orfani….eu m-am autoeducat….sau mi-am reamintit…..dar cred ca mama de la mana si suflet langa suflet totul e posibil

  3. Buna,
    Am ceva in interiorul meu care ma indeamna sa incerc sa ii ajut pe ei din jur, dar in ultima vreme am constatat ca nu toata lumea vrea sa fie ajutata?! tu spui ca ceri aprobarea din ochi, dar daca primesti acordul vizual si cand incerci efectic sa ajuti (ex. o mama cu un copil in carut si unul de un an si ceva pe margini vrea sa se urce in autobuz si tu incerci sa ajuti) esti refuzat cum poti sa-ti infrunti frustrarea si sa nu ai resentimente….?! alta data mai incerci?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s