mindfulness: esenţa reprogramării pozitive

Azi dimineaţă, la patru şi jumătate, sună telefonul. De obicei, telefoanele primite la o asemenea oră sunt induse de o oarecare urgenţă. Număr privat, zicea ecranul  lui Blackberry. Hmmm. Cineva care s-a apucat de poante nesărate, mi-am spus, m-am dus jos, în living, mi-am pus un pahar de ceai rece şi m-am reîntors în pat. Somnul fugise. Mă duc la baie, îmi curăţ faţa şi  tocmai când decisesem că e timpul să încerc să mai dorm, telefonul sună din nou. NUmărul, de data asta, vizibil. Este mama unui fost coleg de şcoală al fiului meu, disperată că tânărul a raportat ora de întoarcere două şi încă nu ajunsese acasă. Aceşti „copii” au douăzeci şi unu de ani. După criteriile din toată lumea sunt adulţi. 

În loc să demit pe loc intenţia agitată şi îngrijorată a telefonului, simt cum starea acestei femei începe să mă contamineze, ca un val de burniţă gri. Băieţii erau în oraş, prin cluburi. Oare e totul în regulă? Pulsul îmi creşte. Eiii, asta-i bună. Îmi iau telefonul, somnul fugise definitiv, şi, pentru prima oară în trei luni de zile, mă joc pe ecranul colorat. Metoda funcţionează şi după ce câştig trei top score-uri, ameţeala revine: plonjez la loc în vis. Şi tot ca prin vis, aud la cinci clopoţeii de la uşă. Clubberul s-a întors 😀

M-am trezit tulburată de impactul agitaţiei acestei femei, şi îndurerată de suferinţa pe care singură şi-o induce. La momentul „periuţă de dinţi” am decis să o sun ca să vorbesc serios cu ea. Nu pentru că mi-a alterat singura noapte liniştită din săptămâna asta, ci pentru că simt că are nevoie de ajutor. Obsesia ei referitoare la acest tânăr, de altfel frumos şi deştept, atinge ca o plagă sufletul acestui băiat tânăr, care are nevoie să experimenteze şi să cunoască. Apoi m-am gândit ce aş face în terapie cu această femeie. Un psiholog ar încerca să îi arate ce mecanisme şi rotiţe sunt defecte, ca să o reîntoarcă la o logică normală de abordare a relaţiei ei cu fiul. Mi-a venit în minte altceva.

Mindfulness  îi spune în engleză, şi nu găsesc în română un echivalent care să mă mulţumească. Sati în Pali,  smṛti în sanscrită, se găseşte ca noţiune de la Upanishade încoace şi  e una dintre părţile fundamentale ale scripturilor Hindu şi ale învăţăturii buddhiste.

Atenţia concentrată asupra realităţii, dar în special asupra momentului prezent devine o reală putere când se combină cu înţelegerea clară asupra a ceea ce se petrece.  Prezenţă  e un cuvânt care mi se pare foarte potrivit, pentru că îmbină atenţia concentrată pe acum cu posibila racordare la un registru energetic superior, pe care îl numim Sine, Divin şi câte şi mai câte. 

Buddha predica despre atingerea prezenţei prin  exersarea continuă a unei conştienţe calme asupra corpului, sentimentelor, minţii şi a stărilor noastre. Practicarea  constantă  duce la înţelepciune. Departe de a te transforma în victima împrejurării, prezenţa trebuie combinată cu discernământul (a nu se citi judecată).

Şi gândul mi-a fugit la toţi cei pe care i-am întâlnit în săptămâna care a trecut. O mare parte dintre ei, sub imperiul agitaţiei. Ceva rău s-a întâmplat la serviciu, m-a părăsit iubita, prietena mea nu are job, nu ştiu ce se întâmplă cu mine – deşi e minunat, mi-e frică… şi tot aşa.

Pe terasa grădinii mele, transformată sub imperiul energiei de tanc a sufletului meu pereche, care a ţinut să schimbe faţa locului de meditaţie pe vară, ca să îmi lase amprenta lui aici, în România, cât e el departe, pe pernele verzi şi moi proaspăt aşezate în colţul cel mai umbros, reflectez la toţi aceşti oameni. Fugiţi în ieri şi în mâine, cu tristeţi, regrete şi frici. Veniţi înapoi, aici, acum. Regăsiţi-vă prezenţa şi trăiţi sentimentul uluitor de frumos al existenţei în formă umană. NU există ieri şi mâine, ci doar acest moment, în care cerul e albastru şi trandafirii miros năucitor. Permiteţi-vă această secundă de linişte personală înainte de a vă resorbi, iar, în vârtejul fricii şi al suferinţei. Apoi comparaţi cele două stări şi decideţi dacă merită să începeţi să vă antrenaţi mintea.

Şi dacă răspunsul e da, începeţi de azi, cu zece minute de mindfulness. Dacă mintea fuge la ieri, aduceţi-o înapoi, în acum. Dacă fuge în mâine, aduceţi-o înapoi, în acum. Şi după zece minute, examinaţi cum vă simţiţi, în comparaţie cu momentul în care aţi început antrenamentul zilnic.

Un biceps frumos se face la sală în două luni. Când antrenezi mintea, simţi efectul din punctul iniţial, şi ce e minunat e că muşchiul ăsta nu face niciodată febră de la supraîncărcare.

Anunțuri

3 comentarii la “mindfulness: esenţa reprogramării pozitive

  1. Ce-mi place imbinarea asta de abstract si concret, din articol. Da, asa ar trebui scrise toate articolele si cartile, ever. Ma inclin! Marius samuraiul :)))

  2. 🙂 asa este, de cate ori sunt „aici” si „acum” imi este „bine”, totul functioneaza, indiferent de ceea ce se intampla, cand mintea alearga in diverse parti, trecut, prezent, iluzie….”parca” ceva s-a stricat…multumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s