Şi cercul se închide.

aterizăm, sub aripa ploii, în Delhi De la aeroportul intern, taxiul pre-plătit (175 de rupii în loc de 300, cât îţi cere unul „normal”) mă duce în camera aşa-zis executivă pe care am rezervat-o în hotelul ales şi plătit electronic, din fundul Himalayei, de la Ravangla 😀 îmi revin cu un room service delicios: ceai masala, lemon soda şi îmi trag pe mine canadiana, pentru că… plouă. ÎN Delhi , în plin sezon uscat, plouă. Am nevoie să fac ultimele cumpărături… Toate hainele sunt murdare, îmi trebuie o pereche de pantaloni mai groşi, pentru zbor, şi o bluză cu mânecă lungă. Le găsesc, la Reebok, la un preţ cum n-am visat, 40 de dolari pentru amândouă. Moi, lipicioase, învăluitoare, cum îmi plac mie hainele.

hotelurile se înşiră unul după altulMahipalpur e o suburbie care serveşte călătorii aflaţi în tranzit. La nici 15 minute de aeroport, îţi oferă aceeaşi aglomeraţie, acelaşi balamuc şi un şirag de zeci de hoteluri, agrementate cu  magazine de haine, ceva tarabe cu mâncare. Dintr-un canal mă priveşte, calm, un şobolan negru, cu blana lucioasă. Nu apuc să scot aparatul ca să îl fotografiez, remarcă mişcarea şi dispare într-o fracţiune de secundă. Mă oresc într-un magazin ayurvedic, pentru cadouri. Cu plasa plină, revin la wi-fi-ul din hotel, cam îndoielnic de felul lui, ca să mă reconectez, încet. Pălăvrăgesc cu lumea pe chat, îmi scriu încă o zi de memorii şi aştept să se încălzească apa de la boiler ca să fac un duş. Adorm târziu, spre miezul nopţii, ceea ce nu e rău, doar trebuie să mă dau cu trei ore şi jumătate înapoi. Sar din pat la şase, fără răbdare, după o serie de vise negative şi tulburătoare.

un Buddha mă salută din geamCel mai răscolitor dintre ele este cel în care îl văd pe I. la uşa fostului meu apartament, cu Mason, bătut, prăfuit, însângerand, plângâ  nd şi spunându-mi că a fost jefuit. Mai sunt şi altele, la fel de violente. Hotelul are o vibraţie ciudată, nu m-am gândit să fac ceva curăţenie în amprentele de aici înainte de a adormi.

Împachetez. Totul încape, miraculos, în valiză. aranjamentul de HoliSar peste breakfast, direct în maşina care mă duce, în ultima dimineaţă indiană din acest drum atât de aiurit şi de complex. În aeroportul care mai poartă, încă, decoraţiunile de Holi, trec prin toate formalităţile, fac iar turul de formulare şi ştampile (acum mai trebuie completate şi hârtiile dcumpăr ceva muzică de medite trecut graniţa) şi mă plimb prin  magazinele scumpe. aţie pe care nu o aveam…  şi suveniruri :D. Hainele de pe mine mă îmbrăţişează, elastice şi confortabile. De dormit, o să dorm în avion.

taraba cu sucuriMă opresc la un restaurant care oferă breakfast bufet. Nu pot rezista, în continuare, la ideea de mic dejun indian, cu tocăniţa picantă de cartofi, pâinica făcută pe plită, murăturile  obraznice nevoie mare şi chutney de roşii, completate cu un ceai masala… Simfoniile de gusturi şi arome sunt specialitatea indienilor, care se joacă, nu glumă cu ele. Nu e un Mozart, ci un Beethoven.

patiserul din stradăUltimul magazin înainte de a porni spre poarta de îmbarcare e impecabil croit, cu atmosfera aceea meditativă care îmi place atât de mult. Elefănţei, ţestoase de suport pentru beţişoarele aromatice, clopoţeii de meditaţie.

E timpul să mă duc spre poartă, iar pe aleea prelungă, care mă duce într-acolo, şi curg pe drumul lent, mochetele moi, întrebându-mă ce o fi însemnat şirul de vise de azi noapte.

un model grozav de raft în magazin

Zborul cel lung între Asia şi Europa începe, curge şi se apropie cu viteză de final. La fel şi Atlasul Norilor. Am vozut, în cursa asta, două filme pe care mi le doream cu ardoare de mult. Nu ştiu dacă e o coincidenţă, dar după Viaţa lui Pi şi ATlasul Norilor, picurate pe finalul unui drum spiritual, mă întâlnesc cu două moduri diferite de expresie ale aceleiaşi idei: suntem, cu toţii, conectaţi într-un fel misterios, unii la alţii. Conexiuni care curg de dinainte de a ne naşte, după ce murim, şi ne urmăresc în jocul de oglinzi continuu, în care unul devine proiecţia conştiinţei celuilalt, o materializare în formă a gândului emis de celelalte faţete. Sau de Conştiinţa unificată însăşi.  În adâncul cerului, înainte de a coborî în frigul de două grade din Munchen, îmi murmur mantra cea nouă.

OM TARE TUTTARE TURE MAMA AYUR PUNE GYANA PUNTIN SOHA.

Şi simt cum Darurile nevăzute coboară, odată cu mine, în aerul iernatic al Germaniei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s