să ştii să îţi asculţi corpul

Sunt recunoscătoare Sorţii pentru că azi nu am nicio întâlnire până în prânz, deci pot sta frumuşel în casă, pentru a digera griul de afară. Viaţa de consultant e imprevizibilă, dar are, categoric, părţile ei bune: după perioade de suprasarcină te trezeşti cu câte o dimineaţă liiiiiberăăăă…

Săptămâna trecută, o nevoie bruscă de pauză pentru corp îmi şoptea la ureche ceva despre ceai şi apă. M-am apucat miercuri, m-am oprit ieri. Am băut ceai şi apă, şi când muream de foame îmi făceam un suc de roşii fresh la blender, cu frunzuliţe verzi de pătrunjel sau coriandru, sau cu amestec de ierburi uscate de Provence. sâmbătă, duminică şi luni am mai „greşit” cu câte o bucată de pâine sau un fruct, dar a fost o săptămână de dietă hidrică.

Ieri mi-am cumpărat cea mai micuţă ciocolată pe care am găsit-o. Aterizare în Tărâmul Zeilor, iar azi am simţit nevoia să mă întorc în curăţenia generală pentru corp. Respect ideea de post pentru că, dacă este ţinut corect, e o detoxifiere fizică şi emoţională grozavă. Nu respect întotdeauna intervalul :D. Azi dimineaţă am sărit peste micul dejun, iar adineauri mi-am încropit un fel de brunch dintr-un avocado, o roşie şi câţiva fulgişori de ceapă – totul la blender. O supă crudă minunată. În germinator cresc văzând cu ochii lăstarii de fasole mung. După amiază voi inventa ceva cu ei, pe post de cină sau prânz târziu.

Săptămâna trecută, inspirată de toamna târzie, aurie, caldă, am zăbovit puţin pe străzi, sau în grădină, doar cu intenţia de a privi şi a respira. Suntem cu ochii la semafor şi la trotuar atât de mult timp, şi corpul ţipa după natură, şi soare, şi aer, şi libertate. Nu e nevoie să programezi nimic, pentru că dacă eşti prezent, fiecare mică ocazie, aşa cum e acest coridor strâmt, presărat cu frunze galbene, poate deveni un moment de vârf în experienţa unei zile.

Un alt lucru important e că poţi să auzi mesajele pe care ţi le trimite corpul… cu o condiţie: să fie linişte în cap. Pe asta nu ne-o face nimeni cadou – e una dintre stările pe care trebuie să ni le confecţionăm singuri. Şi corpul meu a zis, după primele două zile de lichide, că vrea minerale. Şi i-am dat 😀

Sau că vrea o baie prelungă, aproape rituală, în care să renunţ la ceremonia frecatului cu peria şi doar să stau, să stau în apă cu ulei de salvie. Şi am ascultat. Un mic episod de felul ăsta poate deveni un moment de graţie. Am avut multe în săptămâna ce a trecut. Şi corpului i s-au întâmplat lucruri interesante, a început să dea jos un strat. Piele care parcă era arsă de soare, care s-a dat la o parte ca să facă loc unei mai netede şi mai strălucitoare şi mai catifelate. Kilograme duse. Somn mai scurt şi mai eficient. Dar, mai mult ca orice, senzaţia că sunt vie în acest corp, că toate simţurile sunt ascuţite ca nişte satâre de bucătar profesionist.

Cu ochii la cer şi mintea  bine-bine adunată într-un ghemuleţ din centrul fiinţei mele, stau aşezată cu pisica în braţe, turceşte, pe podeaua livingului meu. Spaţiul meu de lucru. În jurul meu plutesc problemele oamenilor care îmi sunt dragi, şi parcă am acum mai multă claritate când vine vorba de soluţii. Aerul de afară e curat şi rece şi clar, în casă vor ateriza azi alte ghivece cu flori care s-ar zgribuli prea tare în curând… şi după shake-ul de avocado mă pregătesc de un ceai verde şi gustos, altul decât sencha-ul de aseară. Lucruri blânde pentru corp, prietenoase, care construiesc. Corpul meu e fericit şi luminos. Mă simt BINE. Ceea ce doresc tuturor celor care pot să ia o clipă de pauză, să facă o linişte mare în minte şi să îşi întrebe corpul ce vrea.

Anunțuri

Un comentariu la “să ştii să îţi asculţi corpul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s