the next best thing

În matematici, curba asimptotică e aceea care tinde să devină una cu o linie… şi tot tinde, şi tot tinde…

Gândul meu de azi este despre standarde şi aspiraţii. A pornit de la o femeie care nu se poate despărţi de bărbatul care o înşeală şi o înjură, pentru că, adânc în mintea ei, părinţii au sădit ideea conformităţii. Dacă accepţi că ai eşuat în căsnicie, înseamnă că eşti un rateu social. Şi atunci stai şi repari şi peticeşti într-o parte ceea ce se rupe în partea cealaltă, şi spui tuturora poveşti despre cât de bine a reacţionat omul care te detestă şi te înjură. Bine, pentru cinci minute, apoi lucrurile se întorc la „normal”…

Sau altcineva care caută cu disperare o pereche, oricare ar fi ea, doar să intre „în rând cu lumea”. Relaţii în care alergi şi te arunci pentru aprobare generică de la „lume”. Apoi vezi, vorba de azi a altei prietene, că pentru o bucăţică de carne nu trebuie să cumperi tot porcul.  Doar ca să scrie acolo, pe degetul inelar al mâinii stângi că ai făcut ceea ce se aştepta de la tine, te pregăteşti pentru o viaţă de slugăreală.

În oglindă: un bărbat se îndrăgosteşte nebuneşte de o femeie cu cincisprezece ani mai tânără decât el. Ea îl ia fără să clipească. Pentru bani. După al doilea copil, sexul dispare. Apoi dispare şi cooperarea. El munceşte, aduce bani în casă, ea creşte copiii. El trebuie să îşi ia de mâncare şi să îşi spele farfuria singur  – o pedeapsă stranie pentru un bărbat îndrăgostit de această femeie, şi pe deasupra un bărbat responsabil, care susţine întreaga familie.

Şi apoi, e luni dimineaţă, şi e frig, şi el aleargă, grăbit, prin ploaia deasă din Piaţa Victoriei. Are douăzeci şi ceva de ani, a terminat o facultate bună şi lucrează într-o firmă care îl plăteşte mult (deşi nu suficient) pentru cele douăsprezece ore pe care le petrece în fiecare zi la birou… chiar şi sâmbăta. Şefa lui este o scorpie nimfomană, care îşi refulează hormonii neconsumaţi dându-i sarcini stupide şi repetitive, ca să îl vadă mai des. Colegii îl percep ca pe un pericol, nu e bine să fii etichetat high potential. Costumul bun se udă, uf, e singurul, celălalt e la curăţat… banii rămaşi sunt suficient pentru un covrig cald. Hai, doi.

Ce facem aici, oameni buni??? de ce alegem ce e binişor în loc de ce e bine? Unde a rămas puterea visului cu ochii deschişi, care să traseze viziunea pe care să o putem alerga în parcursul vieţii acesteia? Ne propunem tot felul de ţinte… apropiate de compromisul călduţ al prezentului. Nu spargem bariera, ci doar mergem în lungul ei, sperând că o să fie, în continuare, binişor.

Cine stă în binişor va rămâne acolo, fără să poată îndrăzni, înţelege şi savura următorul lucru, mult mai bun, pe care Universul ţi-l pregăteşte atunci când eşti gata să îl primeşti: nimic nu e imposibil, spunea Disney, dacă poţi să visezi la ceva, poţi să şi realizezi acel ceva. Nu mai cereţi permisiune…. nu mai rugaţi instanţele superioare să intervină: atât timp cât ne bălăcim în binişor,  nu vom primi ceea ce, cu adevărat, merităm: reflexia noastră perfectă, materializată în partenerul adevărat, prieteni adevăraţi, jobul sau angajatorul adevărat, libertatea, creaţia şi împlinirea.

Luaţi-vă porţia zilnică de visat cu ochii deschişi, ca să puteţi compara apoi cu ceea ce primiţi şi să decideţi unde este punctul în care trebuie să punem capăt compromisului.

Anunțuri

2 comentarii la “the next best thing

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s