Lecţia de flexibilitate

Mi-a sosit la voleu o minge şi nu pot să o ratez, pentru că e prea bun subiectul ca să nu dezbatem un pic. Este vorba de versiunile de Adevăr adevărat, dacă le pot spune aşa. Cineva, nu are importanţă cine, postează informaţii despre un flux de instruire personală. Sunt uimită de asemănarea – exclusiv datorată unei inspiraţii comune – cu un alt flux alternativ, şi comit marea îndrăzneală de a comenta a propos de asta.

Şuierând, vine macheta de retezat de la rădăcină, despre ce confuzie îngrozitoare fac şi ce adevărată este varianta ei de adevăr şi ce falsă e cea pe care o prezentasem. Repet, sunt fluxuri de dezvoltare cognitiv-personală provenite FIX din aceeaşi sursă. Dar, dincolo de tentaţia de a răspunde imediat şi a spune – normal, nu? – te înşeli, am aplicat reţeta: nu răspunde când eşti tentat de o atitudine de confruntare. Mai ales pentru că aseară, la o terapie, vorbeam cu cineva exact despre acest lucru – cum ne lăsăm târâţi în situaţii conflictuale.

Noi, românii, avem un talent extraordinar de a concedia orice altă părere decât aia care ni se pare nouă bună şi adevărată. De multe ori, ne credem aşa de tari încât uităm cât suntem de slabi. Orgoliul şi aroganţa curg în ADN, şi atunci ce lucru ar fi mai bun decât lecţia de măiestrie în flexibilitate?

Revin la o reformulare a unuia dintre celebrele legăminte ale lui Don Miguel de Ruiz, combinat cu ce am învăţat de la Dalai Lama: ascultă, judecă în mod critic ce ai auzit, şi apoi formulează-ţi poziţia.

1. Ascultă. Dacă nu asculţi nu vei putea înţelege. Ne repezim să categorisim, să judecăm, să punem etichete, să identificăm drept greşit tot ce nu seamănă cu ce vrem noi să credem că e corect. Prima lecţie este să asculţi, cu adevărat, ce are celălalt de spus.

2. Înţelege. Corelează ce a spus celălalt, restructurează şi reîncadrează informaţia ca să o poţi lega de ceea ce ştii, de pământul solid al credinţelor, convingerilor şi cunoştinţelor tale. De multe ori, este bine să răspunzi cu o întrebare când eşti tentat să combaţi definitiv. Întrebările sunt explorări. Explorările oferă faţete, perspective, lucruri la care adesea nu te-ai gândit. Eu folosesc asta mult în negocieri. Asigură-te, deci, că ai înţeles bine, bine de tot.

3. Analizează. Cum se potriveşte toată informaţia asta cu cadrul tău de referinţă? E complet în afară? E complet aiurea? Sau, poate, ai descoperit o direcţie nouă, la care nu te-ai gândit încă?… REsetează-ţi cadrul de referinţă, dacă ai găsit ceva valoros. Supune judecăţii critice toate aceste lucruri.

4. Ia o decizie. Dacă ai făcut corect toţi paşii dinainte, poţi „accepta oferta”, adică poţi fi de acord cu informaţia şi o poţi integra în cadrul referenţial în care te simţi bine şi pe care îl foloseşti. Sau, dacă ai argumente, concediază această informaţie şi nu o reţine. Nu face asta cu îndârjire, fă-o cu graţie. Bunica mea îmi spunea că este urât să îi zici cuiva „n-ai dreptate”, şi ani mai târziu am înţeles că substantivul dreptate este fluid şi adaptabil, şi depinde de punctele personale de vedere. Am învăţat cum să adun dreptăţile personale şi să le unific într-o dreptate acceptabilă pentru mai mulţi. Cu cât acest lucru se petrece mai flexibil şi mai blând, cu atât aparenta contradicţie devine o cale de evoluţie reciprocă pentru părţile care negociază sau dialoghează.

Uneori cred că Dalai Lama şi Maica Tereza merg aplecaţi nu doar din cauza cantităţii enorme de Lumină pe care o poartă cu ei pentru a o radia în lume, ci şi pentru a auzi mai bine tot ce are lumea de spus. Cred că adevăraţii maeştri au trecut de bariera ego-ului care te face să simţi nevoia să fii TU în centru, spunând ce ai TU de spus, ataşat de poveştile TALE, orb şi surd la ceea ce fac şi spun ceilalţi.

Adevăraţii maeştri sunt mai degrabă interesaţi de ce are celălalt de spus, şi atât de detaşaţi, încât sunt gata să preia din cele spuse valoarea şi să o integreze în sistemul lor de referinţă. Cineva îmi vorbea mai deunăzi despre relaţia cu două sensuri maestru-student. Maestrul este gata să înveţe în permanenţă de la studenţi. Nu consideră niciodată că deţine adevărul suprem, şi îşi tratează propria ignoranţă cu acelaşi umor cu care o tratează şi pe a celorlalţi.

Este limpede că în cazul care a provocat acest mini-reţetar de comunicare în general, nu doar de atitudine flexibilă faţă de cunoştinţele, credinţele, gândurile şi judecăţile celorlalţi, eroarea s-a produs de la pasul 1.

Mai citez, aşa, de final, un maestru, Maestrul meu de Qi Gong, care a spus că acela care nu se simte mai prejos de ceilalţi poate să iasă din sală în secunda respectivă. Nu e vorba să dai întâietate minciunii şi aroganţei sau să te umileşti, ci să trăieşti în acel tip de modestie care îţi permite să rămâi obiectiv. Doar atunci poate sta cuvântul Maestru lângă numele tău.

Şi închei mulţumind persoanei care mi-a dat ideea de azi. Fără reacţia ei de respingere condescendentă, nu aş fi avut prilejul să reflectez la nevoia de flexibilitate.

Anunțuri

2 comentarii la “Lecţia de flexibilitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s