mic dejun cu ratatouille

Stam, slava Domnului, intr-un hotel cochetzel din Faubourg, la o aruncatura de batz de Etoile. In holul hotelului exista un desktop Sony Vaio, la care totul e altfel decat cum te-ai obisnuit.

De dimineata, un mic dejun frantuzesc, cu croissant si unt, atrage prin minuscula crapatura dintre usile de sticla, care se pot deschide spre strada cand vremea o permite (nu azi, ca e frig si ploua), o fiinta mica si speriata tare.

Langa noi, un american isi mananca breakfastul de cowboy. Ii spun: ai la picior un soarece, te rog nu te misca, sa nu il calci. Uimit si putin deranjat, sta locului. Madama care trebuia sa se ocupe de locul de breakfast se amuza si spune ca soricelul a venit pentru les produits. Merci, madame, asta stiam si noi. Hai sa dam soarecul afara, zic. Vai, cum o sa pui mana pe el? uite asa. cum am mai salvat si broaste si soparle, ce mare chestie sa scoti un soricel afara?

Pana la urma este chemat concierge-ul deferent, imbracat in vesnicul si impecabilul costum negru, cu un servet de olanda in mana, usor agasat de cerintele grupului de meseni – ai grija, sa nu il omori etc. Soarecele este eliberat in necunoscut.

Americanul, dornic de incheiere, ma intreaba: daca tot iti place asa mult, de ce nu il iei acasa? Pentru ca nu ma primesc cu el in avion, imi vine sa ii spun. Pentru ca am o pisica si nu as vrea sa il ucida, ii raspund, lasandu-l fara replica pe care – evident – si-o dorea.

Circul pe strazile cand mai ude, cand mai uscate, cu misiuni clare. Soarele, cand se arata, e ciudat. Ce ma atinge de data asta nu e  frumusetea cladirilor sau cat de interesant sunt imbracati oamenii.  Sunt cei de pe strada, care canta, (cei mai norocosi) sau pur si simplu asteapta un banut. In a doua categorie regasesc, iar si iar, acelasi tipar: omul aruncat de soartă pe trotuar si animalele lui de companie, cel mai adesea doua.

Flasnetarul are un cos in care dorm doua pisici (cel mai probabil, fratiori, dupa culoarea blanitei) iar cel care cerseste in fata la Lafayette si pe care m+am sfiit sa il fotografiez dormea, in fata lui, un caine si o pisica, dormind, literalmente, imbratisati.

Parisul imi ofera o ipostaza de la care am intors ochii, prea topita in vis sau prea preocupata de viteza a patra in business. Ma bucur de clipa de frumusete pe care mi-au oferit-o oamenii si animalele pe care le cresc sau le ignora. Dupa prima oara dupa ani de zile, pasind pe trotuarul ud, simt ca sunt vie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s