Homo Universalis

Aceasta este o postare sufragetă. Sau cel puţin feministă. Dar nu se mai poate. Om înseamnă bărbat. Pentru femeie, există cuvântul femeie. Şi cred că poporul român a fost foarte înţelept când ne-a separat în două specii diferite.

De vreo săptămână analizez specia concurentă. Voiam să scriu despre il macho italiano, marcată de felul în care bărbaţii din capitala modei îşi aranjează bijuteriile din pantaloni uitându-se nepăsători la tine, sau de halul în care înjură de li se umple gura, sau de felul în care invocă amanta când ştii bine cât sunt de căsătoriţi.  Sălbatic, stilat şi rudimentar în acelaşi timp, bărbatul cel mai bine îmbrăcat din lume se poartă ca un băieţel răsfăţat, care bâzâie şi bate din picior când ceva nu îi convine.

Dar şi despre amorul ce plutea în aerul dimprejurul unui cuplu, la o oră târzie, în faţă la Capo Verde. Ea este cu un copil de mână. Al ei. El o apucă de talia subţire din rochia de mătase neagră, cu buline albe, şi o sărută cu o pasiune care ajunge până la clădirile de vis-a-vis. Pierduţi în iubirea lor, cu copilul agăţat de mână ca o virgulă într-o propoziţie care nu se mai termină.

Apoi, azi,  pe o terasă, o apariţie extrem de familiară, dintr-o istorie pe care o credeam încheiată. Cu o femeie din aceea rotundă, moale, cu ochi verzi şi piele albă. Ea se ridică de la masă, brusc, acceptă un sărut fugar pe obraz şi fuge de parcă în spate era un regiment de cazaci. El se aşează înapoi la masă, evident nervos şi frustrat. Face ordine în jur, astupă paharul ei cu un altul, împinge obiectele de pe masă înspre lateral, se aşează cu licioarele încrucişate şi aprinde, cu degetele tremurând, o ţigară. Gesturi prea familiare, care se potrivesc cu silueta, linia fină şi nervoasă a mâinii, fiecare dungă şi riduleţ atât de bine cunoscute. Nu. nu era el. Era cineva care îi semăna uluitor din profil. Doar că un pic mai metrosexual, şi cu ochii albaştri.  Suficient ca să îmi atragă atenţia asupra stării de eşec a acestui msscul.

Îşi citeşte mailurile sau se uită pe facebook de pe telefonul lui android şi comandă o salată Caesar cu cartofi prăjiţi (Doamne, ce combinaţie). Amintirea fluturării de fustă bej păleşte odată cu mâncarea şi îl văd cum se relaxează, încet – încet, suficient ca să îi zâmbească chelnerului când cere nota.

L-am văzut bâţâind din picior când a pierdut întrecerea. Acum îl văd suficient de înmuiat de remediul alimentar ca să o ia de la capăt. Stilat, bărbatul de pe terasă, care nu vorbeşte limba română ca limbă maternă sau poate e plecat de aici de foarte mult timp, suficient ca ridurile să îi adauge stil figurii coţuroase, extrem de masculine, e un alt fel de băieţel răsfăţat. Nu a primit jucăria din vitrină şi e extrem de nervos, dar suficient de uşor de alinat cu un înlocuitor de plăcere.  Îşi adună rucsacul murdar şi pleacă, în cămaşa lui albă, cambrată, perfectă, cu un alt pas decât cel pe care mi-l amintesc, sî îşi repare după amiaza ruinată.

Bărbatul universal e veşnic la vânătoare, veşnic disponibil, lucru pentru care noi, femeile, îl adorăm şi îl detestăm. Îl iubim când vânatul suntem noi şi îl urâm când vânează altceva. Dar lucrurile sunt extrem de simple şi, în final, e doar o chestiune de acceptare: vrei să locuieşti cu vânătorul în casă, sau nu?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s