Mentori

Binecuvântat e cel care are de la cine învăța. Și norocos e cel al cărui profesor are timp pentru a oferi formare.

Avem, probabil, de mai multe ori în viață (dacă o ratezi prima dată, ți se mai oferă, muritor bătut în cap ce ești, măcar încă una) șansa de a întâlni Mentori. Oameni de la care să ai ce învăța. Oameni care să te vadă și să te corijeze. Spre deosebire de coach, care te corectează din mers, pe niște scheme pe care uneori le-a practicat personal, alteori nu, un Mentor este un om care demonstrează, clipă de clipă, așa cum pășește și respiră, lucrurile pe care tu încă nu le-ai învățat, dar el le stăpânește. Unii le demonstrează atât de clar, încât le absorbi ca prin osmoză și, cameleon ascultător, le practici spre binele tău.

Am o poveste de spus astăzi, despre primul și cel mai însemnat mentor pe care l-am avut în viața profesională. Nu, nu este Dalai Lama, deși și el e pe lista mea de admirație profundă și totală. Pe primul meu mentor îl chema Bill. L-am cunoscut când am lucrat pentru firma americană care m-a format ca profesionist în consultanța de management.

Bill este un băiat de benzinar sărac, din Arizona. Acum câțiva ani, am avut șansa să ajung acolo unde era pe vremuri benzinăria. Mai e și acum. O pompă în mijlocul pustiului plin de cactuși Saguaro și Joshua Trees, un fel de yucca enorme și țepoase. În familia lui Bill, care locuia într-o căsuță mică, mică, erau mulți frați. Tatăl, pierdut în pustiu, era prieten cu sticla de alcool. Bill, cu o inteligență care m-a trimis întotdeauna la granița dintre admirație și spaimă, face rapid liceul și pleacă la facultate. Lucrează două joburi în universitate ca să trimită mamei bani în locul celor pe care îi bea tatăl. De altfel, îi rămâne pe deplin devotat mamei, afectiv și financiar, până la ultima ei bătaie de inimă.

Bill strălucește în facultate și e recrutat, în anul terminal, în Ernst and Young. Pe vremea ceea, unul dintre cei 6 mari giganți de consultanță. Cariera lui face țuști în sus și iată-l vp de trezorerie la o bancă mare din America. Banca mare fuzionează cu altă bancă mare și din doi vicepreședinți rămâne unul. Nu era Bill, care se trezește brusc ieșit din schema cu limuzină și hotel de șapte stele. Își prescrie necesara depresie tratată cu Zoloft timp de un an, după care deschide ochii la viața lui cea nouă. Inteligența l-a salvat de la eșec, își stabilește un business de consultanță în țările Americii de Sud, ca să călătorească și să se distreze, mai mult ca orice, și redescoperă viața, cu V mare. Succesul, banii și iubirea se întorc în viața lui și, când ajung să îl întâlnesc, e partener într-o firmă de consultanță cu birouri lângă Pentagon, bine înfiptă în nișa de țări ieșite din mucegaiul comunismului.

Nu scriu povestea americană cu băiatul sărac ajuns bogat. Scriu despre omul de la care am avut ce învăța.

Deși pierde 500.000 de dolari într-o vară proastă la bursă, Bill mănâncă hamburger de un dolar de la McD, nu fiindcă e zgârcit, ci pentru că îi e drag gustul copilăriei. Are costum Armani, dar nu își așează niciodată haina cu eticheta în afară, și nici nu o flutură ca avocații americani, care îți arată, o dată cu marca de fițe, și cele trei Mont Blanc-uri de aur din buzunar. Bill mă învață cu răbdare recrutare, concediere, organizare, reorganizare, privatizare, lucrul cu clientul, marketing îndrăzneț B2B, managementul echipei, negociere, prin puterea exemplului și feedback minuțios.  Între timp își tunde singur peluza și învață de la mine să facă ciorbă cu resturile de curcan rămase de la Thanksgiving. În fiecare ajun de Crăciun, scoate trenulețul electric pe care îl are de când era copil și transformă barul de granit din vila de suburbie din Washington într-un circuit cu gară, căsuțe luminate, zăpadă, copăcei, stâlpi și fire  electrice făcute din ață neagră. Dimineața se așează în fotoliul lui de piele care a costat mult peste mia de dolari, cu Financial Times în mână și cutia de margarină în brațe. Scobește untul artificial cu crackerși, bea cafeaua aceea pe care n-am înțeles-o niciodată la americani și citește bursele și companiile.

Mi-a fost șef, îmi este prieten și voi zbura peste un ocean ca să îl conduc în ziua în care o să aleagă să plece din lumea asta. este Mentorul meu.

Anunțuri

5 comentarii la “Mentori

  1. Foarte interesant mesajul. Poate vă faceţi timp să scrieţi şi ceva despre misiunea personală în viaţă şi cum poţi să ajungi sa afli care e scopul tau pe pamantul asta. PS. Aştept postarea cu şosetele roşii!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s