fărâme de bucurii

București, seară fierbinte. Îți cauți, literalmente, o fâșie de aer mai răcoros. Nu ai marșat la ideea colectiv- derizorie de a da o căciulă de bani pe un weekend la mare, cu chelneri și hotelieri care vor să te jupoaie și cu baie într-o apă suspectă din punct de vedere al compoziției.

așa că ieși, oftând, pentru a urma inițiativa ăluia mai curajos din gașcă și a merge la o bere, o limonadă, ce-o fi. Taximetriștii merg cu geamul lăsat, dar numai un pic, să nu îi ia corentu, și mașina lor devine o formă în care nu faci altceva decât să te coci suplimentar.

și totuși, într-un cartier de oameni care muncesc, te întâlnești cu bucuria. Un loc bine ascuns, către care mergi pe o podină ce aduce aminte de porturile de vase ușoare,  canapele și bănci relaxate, cu perne moi, bere la draft în pahare mici, ca să nu se încălzească licoarea înțepătoare.

savurez o limonadă perfect dozată, nici prea acră, nici prea dulce, în timp ce de la bar sosește un cocktail dement, din care emană aromă de pepene. da, da, e suc de pepene cu multe alte ingrediente care duc la o băutură verde-otrăvitor, cu un gust absolut senzațional. specialitatea casei, pare-mi-se.

Primim tapas: măslinuțe Kalamata în farfurioare yin/yang, niște cartofi cu un sos iute și aromat, geniali. Urmează, în farfurii mici, transparente, o paella făcută ca la mama ei acasă. tabla rotundă, specifică, pusă pe foc și umplută cu toate bunătățile ne-a fost, de altfel, vecină.

Și, ca o perdea, realitatea aceea, urâtă și obșnuite, se prăbușește și se reînnoadă lucruri pe care le lăsaseși suspendate, undeva între ieri și azi, și lucrurile astea vin cu cortegiul de bucurie și dezinvoltură, desfăcându-te din lumea ta cea serioasă ca pe un capac de bere.  Lucrurile redevin simple, și bune, și ușor de acceptat.

Pe ring, fete care au venit special îmbrăcate, cu rochițe mai scurte sau mai lungi, cambrate sau fluide, cu volane sau cu clini, cu pantofi de tango, toc înalt și baretă, plutesc în piruetele specifice de salsa în armonie cu unduirile de șold ale partenerilor lor.

Printre mese vine, eterică, o mireasă furată, însoțită de necesarul cortegiu de nuntași, cameramani, fotografi. Nu știe să danseze salsa, dar se alătură cu bucurie celor de pe ring, ieșită temporar din rigorile rolului ei de astăzi.  Apoi dispare în noapte, levitând printre bănci, plante verzi și perdelele de țânțari, iar noaptea curge, lichidă ca ritmurile latino, până ce hotărâm să curgem și noi pe străzile goale și pentru scurt timp răcoroase, înapoi, în casa care a adunat căldura de peste zi și strigă din toți rărunchii să deschidem geamurile.

un București din care n-a dispărut bucuria și care ar face bine să dizolve fițele și parada de club în favoarea plăcerii adevărate de a sta o clipă cu prietenii și a învăța să dansezi de-adevăratelea. Poate e doar un vis, dar uite că se poate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s