estetică. urât. kitsch comme il faut

Există momente care pendulează între sublim şi ridicol, când te învârţi într-o cacofonie perfectă, creată de o baghetă de artist. Am avut şansa să fug în lume pentru câteva zile, şi am venit cu colecta locală.

Probabil e mai simplu să spui „poze din vilegiatură”, dar insist: am găsit, la o sută de metri distanţă una de alta, două imagini – florile Paştelui, străpunse prin pătura de frunze vechi de anul trecut, şi cea mai urâtă statuetă ever,

dintr-un lung şir infam de străjuitori ai unei fântâni

făcute dintr-o piatră ce seamănă ameţitor cu betonul colorat şi e tapetată cu neşte travertin…

ce mai, arată ca nuca nucii în peretele peretelui.

Apăi, staţi aşa, că mai avem. Străzi vechi de când lumea, pe care nici cărătorul de cobiliţă nu intra în vremile acelea întunecate, pietruite

şi luminate cu felinare tremurânde. În magicul cerc interior al cetăţii, timpul devine mai vâscos şi imobil. 

Îngheaţă coaja caselor, felul în care oamenii se îmbracă, etichetele străzilor, firele şi duzele electrice. Şi acest timp prefăcut şi gros cojeşte pe nesimţite spaţii şi materie. Într-o degradare lentă şi invizibilă, de parcă ar fi băut Apa Morţii, casele şi străzile îmbătrânesc cu o viteză neasemuită. Cu toate acestea, frumuseţea persistă. Totul e să nu te întorci cu spatele la această minune şi să vezi, din nou, hobbiţii de piatră.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s