Bunăvoinţă, import Filipine

E ciudat pentru noi, românii, să vedem imigranţi lucrând în casee, restaurantele, hotelurile, magazinele noastre. Dar e o realitate din ce în ce mai prezentă, iar dacă dădaca filipineză a depăşit cu suscces baby sitterul român, prin grijă, abnegaţie şi posibilitatea de a face şi joburi suplimentare, am avut ocazia să evaluez azi chelnerul filipinez, mai ales că era în acelaşi spaţiu cu românul, cu care contrasta puternic, din toate punctele de vedere.

Îl cheamă Ruben şi îi vine românului până la umăr, aproape. Dar îl vezi în spaţiul de servicii în care ai nevoie de el aproximativ de două ori mai frecvent decât pe colegul lui. Zâmbeşte tot timpul, nu îi plouă nici în gât, nici în buzunare. Românul e, evident, afanisit de jobul pe care trebuie să îl facă. Apoi, Ruben are ştiinţa de a se uita tot timpul peste mese ca să vadă dacă mai ai nevoie de ceva.  Al nostru e cu ochii în pământ.

Ruben pare să se bucure de câte ori îi ceri ceva, chiar dacă sunt lucruri care nu depind de el, dar fuge şi rezolvă. Are acel tip de amabilitate demnă care creşte, nativ, în Orient, şi ştiinţa interacţiunii cu clientul pe care – se pare – niciun training nu le poate rezolva, oricât de multinaţională reţeaua de hoteluri. Eu propun să îl facem coach. Vorbeşte româneşte incredibil de bine şi pare să ştie ce îi trebuie unui client.

Long live Asia.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s