identitate, midlife crisis şi ani sabatici

Există o etapă în viaţă în care toţi cei din jurul tău se căsătoresc. Pe urmă, stai liniştit câţiva ani şi începe nebunia din nou: toată lumea face copii. Bun, a trecut şi asta. Şi, când crezi că ai scăpat de valurile sociale contagioase, începe una şi mai cucuiată: se cheamă midlife crisis, pe la americanii ăştia de le-au studiat şi catalogat pe toate. Se manifestă în felurite feluri. Lumea îşi ia motocicletă. Sau bărci, cu tot cortegiul de implicaţii – GPS cu harta canalelor din Deltă, ţoale de mii de euro care rezistă la nu ştiu ce şi nu ştiu cum, electronice sofisticate et caetera.
Se pare că această criză de la mijlocul vieţii, în general explozivă undeva între 35 şi 40 de anişori, e mai devastatoare decât celelalte valuri de schimbare. Femeile îşi iau amanţi mai tineri, bărbaţii exersează relaţiile extraconjugale. De fapt, toată lumea îşi dă teze la subiectul sex, cu întrebări specifice gen „mai sunt atractiv? Sunt în piaţă sau am expirat?” şi vezi şi prima urmare a crizei – valul de divorţuri.
N-am înţeles niciodată cum îi apucă pe toţi în acelaşi timp, cred că e o chestie hormonală înainte de toate, cert e că apar pasiuni bruşte, hobby-uri noi, o exploatare, în genere, descreierată a fiecărei secunde libere, cu nopţi nedormite şi sticle de Jack în mână, casual sex şi alte demenţe de acelaşi fel.
În final, după ce ne-am cheltuit banii pe toate chestiile astea, ne potolim. Îmi regăsesc prietenii, la o crâşmă, cu o sticlă de vin bun în mână şi parcă viaţa capătă un restart, dar e deja o versiune 2.0 – potenţial îmbunătăţită cu oarece înţelepciune în comparaţie cu avântul 1.0 şi versiunea beta din perioada de criză.
Uneori, schimbările sunt semnificative şi cred că această a doua personalitate, care reapare după Marea Nebuneală, este, de fapt, cea de fond. Uneori se lasă cu modificarea anturajului, alteori eşti re-acceptat şi re-primit în grupurile de origine, în ciuda aberaţiilor de comportament pe care le etalezi.
La urma urmei, vorbim de o criză de identitate, de un moment în care realizezi că viaţa nu e infinită şi vrei să faci lucrurile pentru care ai venit pe lumea asta. Şi, da, poate să recuperezi câte ceva din toate cele pe care nu ai apucat să le faci când anii tăi se terminau cu „sprezece”. Dar, ca orice criză de identitate, finalul pozitiv e o redescoperire de sine şi o acceptare mult mai profundă decât simptomele barcă, amant, motor. Ceea ce mă duce imediat la pasul următor în raţionament: cum ar fi să ai criza asta de identitate mai devreme? Cum ar fi să te redescoperi mai repede de patruzeci de ani? Cum ar fi să poţi valorifica deplin toată zestrea ta genetică şi ancestrală, să zicem, la douăzeci de ani?
Cred că numărul rataţilor ar scădea exponenţial dacă asta s-ar întâmpla de la sine, şi promit să aplic, în continuare, pentru „pacienţii” de branding personal cu care lucrez, aceeaşi metodă nemiloasă care confruntă traseul uşor aleator cu scara internă de valori.
Probabil că era nevoie de anul meu sabatic ca să am timp să mă gândesc la toate astea, dar, aşa cum îi şade ine oricărei sarcini, la nouă luni de gestaţie concluzia mea cea mai importantă este că, dincolo de toate înrolările sociale, este capital să te redefineşti la un moment dat, fie că ai noroc şi ţi se întâmplă asta într-o conversaţie cu psihologul, la un curs de branding personal sau pentru că treci prin midlife crisis. E o chestie obligatorie pentru progresul personal.
Despre anul sabatic şi libertatea de a gândi, într-o altă dimineaţă cu ceaţă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s