Poveştile închid cercuri

Acum vreo patruzeci de ani, agăţată de mâna bunicii, mergeam până în capătul străzii, cu plasa de borcane goale de iaurt, să luăm altele de la lăptăria din colţ. Erau nişte borcane mici, cu gură largă, şi unele mai mari, cu gură strâmtă – nu ştiu nici acum de ce, dar parcă gustul era diferit.

Bunica se oprea, apoi, la băcan. Acolo unde azi cresc blocurile alea comuniste fără personalitate, era o firmă roşcată, scrisă cu litere albe. Băcănie şi coloniale. Intrai înăuntru şi erai copleşit de luciul duşumelei, ceruită fără voie de picăturile de ulei de măsline, şi de mirosurile acide şi dulci şi uşor afrodisiace. Vanilie şi uleiuri şi măsline şi sacii cu făină şi şi zahăr. Scorţişoară şi dulceţuri şi şorţul de o culoare nedefinită al băcanului supraponderal şi afabil. Ştia tot, vorbea cu toţi, iar seara fereca sipetul cu comori parfumate în spatele unui grilaj de oţel care se deschidea ca un evantai.

Plec prin oraş şi, pentru că de mult timp cochetam cu Băcănia Veche, pe care o văd ca pe un exemplu de marketing pe facebook, am vrut să văd şi realitatea, nu doar proiecţia. O vilă din apropierea cartierului în care am crescut, unde geamurile uşilor de sticlă sunt încă din cristal şi din care curg spre tine, de pe scări, mese, etajere, ca dintr-un corn al abundenţei, toate minunile pe care altfel nu le găseşti. Dau exemple. Un madras neiute, condimente pentru mâncare. Dulceaţă de lapte. Cardamom verde pentru ceai. Toate ameţite de mirosul puternic al cozonacului ce se coace în cuptoraşul modern, dar sub privirile tradiţionale de bunicuţă ticăită.

Intru în vorbă cu gazda, mereu acolo ca să vorbească despre minunile de pe raft cu ce oaspeţi i-or trece pragul, gata să îţi ofere o supercafea. Aflu că această viluţă, ascunziş de comori, era de fapt casa băcanului din copilăria mea. Şi, în timp ce genele strivesc lacrima mică şi umedă a nostalgiei, realizez că vieţile noastre se învârt în spirale pe care se închid, succesiv, alte şi alte cercuri.

Anunțuri

4 comentarii la “Poveştile închid cercuri

  1. Noroc cu alertele lu’ google.
    Ma bucur ca mi-ai trecut pragul. Imi pare rau ca nu am apucat sa ne si cunoastem. Poate data viitoare… Mai ales daca ne planificam asta… 🙂
    este, indirect, o invitatie.
    Multumesc, inclin sa cred ca ti-a placut…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s