formă şi fond

Este un fruct exotic, plin de savoare, adus din ţări îndepărtate? o rodie de un fel indescriptibil, dulce şi magică?

nu. este o roşie. Dar, ronţăind din ea în vreme de urmăream obligatoriile ştiri de dimineaţă, mai sordide decât oricând, am ocolit miezul şi sâmburii, ascunşi în coconul lor de gelatină roşie, au rămas intacţi. Mi s-a părut o imagine extrem de diferită a unei roşii, şi mi-am amintit că modul în care prezinţi ceva poate, la un moment dat, să îi schimbe natura. Categoric, se poate spune, dacă te uiţi la poza de faţă, că roşia este un FRUCT.
Exemplul al doilea. Am putea vorbi de un bol de gelatină, sau de o operă de artă modernă, sau. sau.

La o ceaşcă de ceai cu unul dintre clienţii mei preferaţi, mă jucam cu cănuţa, rotind-o pe suportul din lemn până am văzut un cadran cu 26 semne ciudate. Un fel de ceas cu mult mai multe ore. Două jumătăţi perfecte ale oglinzii de lichid, plutind deasupra semnelor. Şi m-am gândit: ce imagine inedită a unei ceşti de ceai. E drept, inspiraţia vine din Cha-do, unde ţi se spune că o ceaşcă goală de ceai e Universul. Asta da, meditaţie.

Şi, pentru că toate lucrurile bune vin câte trei, un exemplu de completare.

Prăjitură de grâu, ar fi denumirea corectă. În meniul sârbesc, dacă citeşti, scrie KOLIVA. Ştiu că popoarele slave fac o colivă non-funerară în preajma Crăciunului pe stil vechi, iar combinaţia este minunată. De ce nu? Dacă vezi titlul în română şi chiar prezentarea din farfurie, nimic nu îţi aminteşte de pomenile de la care ai plecat cu păhăruţul din plastic cu colivă, lumânarea şi sentimentul de vid. Deşi cam morbid, cazul mi se pare relevant pentru schimbarea la faţă de care tot vorbesc de la început.

adică.

Adică frumuseţea e în ochiul privitorului, sau al fotografului. Ineditul e în mintea creatorului, trebuie doar să îl exprimi, şi iată cum o roşie poate deveni un fruct magic, o ceaşcă de ceai  – un ceas al unei alte dimensiuni, iar o biată colivă, desert de clasă într-o cârciumă bună. De-aş vedea aşa o revoluţie în copywriting…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s