caderea din cvasi-rai

Urmăream, aseară, isteria colectivă care a cuprins, ca o criză de epilepsie, politicul românesc. Un circ vulgar, cu semne de exclamare şi măsurători de decibeli mai degrabă decât de relevanţă a mesajului.

M-am uitat, mută şi tristă, la lătrăturile furioase ale unui şef de formaţie fotbalistică, supărat nevoie-mare pe galerie, care nu ştie multe şi a înţeles cu câtă mitocănie este tratată chestiunea, drept care a şi sancţionat-o. Dar interesant e cu cât apetit s-au hrănit toţi pseudo-oamenii ăştia dintr-o faimă autocreată dintr-un balon plin cu spumă, care s-a şi spart la primul semn de presiune, şi cu cât năduf îi ceartă pe toţi cei care nu îi preamăresc, aşa cum – cred ei – ar merita. Sper că acestea sunt semne de normalizare. Deşi am încetat la treizeci de ani să mai cred în Făt Frumos care vine şi mă ia cu calul alb, am senzaţia că se pregăteşte o armată de copii deştepţi care să le-o tragă, sec şi usturător, omizilor puhave şi târâtoare în media românească (ruşinică şi pe-acolo, jurnalişti de doi bani, care nu ştiu să caute sârguincios, ca ziaristul adevărat, subiecte, şi împrăştie pucioasa pe post de sclipici).

Nimic nou, până aici. De dimineaţă, primesc buletinul de advertising de la IQ Ads şi constat, cu o plăcere nemăsurată, că Liviu David scrie, cu un apetit şi cu o savoare bune ca un brunch de sâmbătă dimineaţa, de ce românii nu sunt ca australienii. O radiografie pe o singură axă, cu un ochi de strateg şi o minte de sociolog:

 http://iqads.ro/Editorials_read_11257/?RemoteID=966b6243f1ec2fa4f7702fa9c22274bd&checksum=1a5448f58d2433eb24636228767ea0af.

Liviu, când te apuci de dat lecţii la jurnalistul român?…

Anunțuri
De pisicka Publicat în opinii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s