necesara recuperare

altadata,azidin banii noştri, ăia de impozit, onor primăria a considerat oportun să facă bâlci în piaţa ruşinii. Dinspre partea mea, mai bine mai astupa nişte gropi. că sunt destule…

M-am abătut pe la piaţa Constituţiei, cum îi spune acum, ptiu, parcă un nume mai ca lumea nu puteau găsi. Îmi amintesc de strada Parfumului, pe vremuri. Nişte nume mai normale, mai puţin sforăitoare, nu toţi soldaţii şi generalii morţi pe front… Mă rog, asta e periferică.

m-am întâlnit cu trecutul, la propriu. Bisericuţa-monument din azipiaţa Naţiunilor Unite, scăpată de furia lui Ceauşescu pentru că era monument Unesco,e acum flancată de o construcţie arogantă, semnată Nadia Comăneci. Cine îi ţine PR-ul ar trebui ucis. Lent.

altadataÎn spate, flash-back-uri din perioada când eram măritată şi membru de partid. Mi-am amintit de soacră-mea, draga de ea, pentru că stătea acolo. Dar după ce treci de prima linie regăseşti frânturi dintr-un Bucureşti înlăcrimat, care nu mai ştie de ce  e acolo. Şi ce caută el, de fapt, vorba unui alt revoltat, în viaţa lui proprie.

Anunțuri

3 comentarii la “necesara recuperare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s