de ce există, totuşi, brand personal

paris 068

S-au spus multe, şi nu toate frumoase, despre brandingul personal. Dacă sisteme cum e cel american au ajuns să performeze, mai ales în straturile de sus ale piramidei trofice electorale, prin metode de tipul creează o personalitate care să placă targetului, azi am un contraexemplu extraordinar. Olivier B, omul care a creat L”Occitane şi  O&Co, două mărci care vând azi aproape de un miliard pe an în toată lumea, ceea ce nu e puţin. Produsele sunt de nişă.

Olivier apare întotdeauna cu sacoul de in ciufulit de poziţiile neconforme, uşor intimidat, ca un băieţel, cu toate că ar putea semna toate ambalajele pentru produsele noi sau relansate şi că stă, certamente, pe o căpiţă de bani post-exit.

Ce te frapează la el e bucuria cu care povesteşte cum a desenat cutare borcan de cremă. Sau cum se leagă nu ştiu ce proprietăţi ale produsului, sau o schimbare de poziţionare, cu o curbă sau o imagine nouă.
Asta după ce a creat un imperiu. Vorbeşte cu sfială, pentru că îi respectă pe cei din jur şi pentru că a creat ceva, clar, nu cu scopul de a epşata, ci pentru că îi plăcea.

Punem foarte repede etichete de brand. Omul ăsta, care a navigat în jurul lumii, al parfumurilor, al femeilor şi al tocătorului din bucătărie nu are nevoie de o etichetă, pentru că el e un brand, născut şi nu făcut.

Şi atunci, singura clarificare necesară este ce îi trebuie unui om ca să fie un brand? Preiau din valorile mărcilor construite de el. Autenticitate, senzorialitate, respect. Dacă citeşti dincolo de statementul de marketing, acest om s-a descris pe sine.  Şi,mai mult decât atât, face în continuare ce îi place. A fost un developer de excepţie, iar acum continuă să se joace cu mâncărurile şi ambalajele, cau un copil cu combinourile. în timp ce are grijă de plantatiile pentru O/ Co. cu cealaltă mână, fireşte.

E o pledoarie pentru branduri personale autentice, care nu ezită să se manifeste, nu aşteaptă aprobarea, pentru că ştiu că vor livra omului ceea ce doreşte.

Eu, una, sunt cucerită.

Anunțuri

2 comentarii la “de ce există, totuşi, brand personal

  1. Uneori imaginea nu se corelează cu realitatea, iar atunci când o depăşeşte, brandingul personal pare fals şi vanitos. Când rămâne în urmă, reacţia celui care descoperă asta e de obicei pozitivă dar nu întotdeauna entuziastă.
    Super-faină povestea cu Olivier B! Şi bravo pentru blog, te citesc, te recomand, te sindicalizez 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s