Despre foarfeci, cuţite şi alte obiecte tăioase

Bunica mea, femeie cu trei licenţe lăsată pe drumuri de securitate prin pashopt, a învăţat, printre altele, să coasă la maşină, ca să le facă celor trei fete ale ei câte o rochie din ce material primeai pe puncte, cum se zicea pe-atunci.

Moştenire, un Singer la care mi-am cusut şi eu rochia de clasa a douăşpea, cea mai ţăcănită din toate, de altfel. Aşa m-a inspirat materialul ăla horror pe care Vierme l-a cumpărat pentru toată clasa. Mă rog.

Pereche cu Singerul care a răposat de curând, în pivniţa casei, suveicile minunate din inox şi pompiţa de ulei, din kit făcea parte o foarfecă de croitorie Solingen, păstrată cu teamă, respect şi adoraţie. Pe vremea când singurele foarfeci pe care le puteai găsi la magazin erau făcute, cred, din tabla reciclată de la crucile mormintelor desfiinţate de Ceauşescu, foarfeca asta era magică. Tăia, tăia, nu trebuia nici să o ascuţi.

Toate bune şi frumoase, până când începe bunica să se agite într-o bună zi de ianuarie, că unde e foarfeca. Ia-o de unde nu-i. Căutare în toată casa, supărări (deşi pe bunica n-am văzut-o ieşindu-şi din firi decât vreo două ori în toţi cei şaisprezece ani de existenţă comună) şi, până la urmă, inevitabil, resemnarea.

TRece iarna, vine primăvara, se topeşte zăpada (că pe atunci era strătuleţ de zăpadă în grădină până prin februarie-martie) şic e să vezi… foarfeca plonjată lângă stratul de zambile, cu un picior înfipt în pământ şi celălalt plutind în aer. Ruginită toată, fireşte- că doar zăcuse două luni în zăpadă. Investigaţii. Iese la iveală adevărul crud, sor’mea, care avea pe atunci, micuţă fiind, mania aruncatului de lucruri pe geam, o executase într-un moment de neatenţie.

Bunica o ia aşa cum iei în braţe un copil mort, tace şi apoi se duce cu ea la tocilar. Foarfeca îşi recapătă, parţial, luciul, dar umezeala prelungă a săpat adânc, în metal, şi au rămas multe pete negre.

De atunci, am mai ascuţit-o încă o dată şi e cea mai bună foarfecă din casă. Mi-am amintit de dimineaşă, încercând să tai o etichetă încăpăţânată, şi am decis că e o poveste demnă de împărţit cu lumea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s