despre yesman in cultura multinationala si locala

S-au spus multe, si nu foarte magulitoare, despre cultura romaneasca de management. S-a aratat cu degetul spre uriasul power distance intre sef si subordonat, spre nepotism, lingai si power addicts.
Realitatea e ca dorinta de putere nu are granita, iar personalitatile de agest gen, odata pornite si afirmate, se hranesc cu putere ca drojdia cu zahar, si se umfla, si se umfla…
La umbra lor groasa creste o subspecie care pare normala la prima vedere, dar care, la o analiza mai atenta, in afara culorii pronuntat maro a nasului, dovedeste o sustinere nestramutata a unor idealuri sau scopuri care nu ii apartin, beneficiind de transferul de putere intre dominator si dominat. Fireste, omul fiind, in felul lui frustrat, abia asteapta sa ii vina randul sa domine si el ceva sau pe cineva. Inzestrat cu o judecata liniara, e complet scos din minti cand vede ca axiomele pe care le emite sunt nu numai contestate, ci si desfiintate prin simpla utilizare a unui univers mai larg si a unei viziuni care lui ii lipseste complet.
Beneficiarul acestui caine latrator, muscacios si complet lipsit de orice trasatura placuta a animalului de companie, este Dominus sau Domina. Personajul care arata directia cu indexul, asteapta ca turma tacuta sa urmeze indicatia cu acelasi body language de umeri incovoiati si privire pe sub sprancene (nu stiu de ce, dar imi amintesc de patternurile de socializare ale hienelor in haita) si, spre deosebire de angajatul lui, mai prost si mai liniar, uzeaza de charme, inteligenta, abilitate politica pentru a manevra medii, circumstante, oameni, si a isi pune in executie agenda ascunsa.
De obicei luciferici, oamenii acestia sunt frumosi, destepti, inspirati, talentati, despotici si – in fond – extrem de nesiguri pe ceva bine incuiat cu lacatul, la adancimea de siguranta.
Probabil ca enervarea maxima e cand intalniesc pe cineva relaxat si echilibrat, care nu poate fi deturnat de la cartea pe care o stie, valoriel pe care le are si cei sapte ani de acasa. Urmeaza sagetile, pe langa care curara e un bland si dulce pansament, sapaturile si tot asa, pentru ca lumea trebuie sa fie dupa chipul si asemanarea zeului.
Domnilor, doamnelor, exista un nene, pe numele lui Karim Rashid, care a obtinut tot ce voia, dupa care s-a eliberat de ceea ce a obtinut si s-a decis sa ii invete si pe altii cum sa o faca, aplicand aceleasi principii pe care le-a folosit in arhitectura… De citit, desi cartea e scumpa (probabil special ca sa o cumperi doar daca intr-adevar ai nevoie de ea).
Spalare majora trebuie la neamul omenesc, poate inca un potop ar mai salva ceva din situatie.

Un comentariu la “despre yesman in cultura multinationala si locala

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s