magic is in the air

Există anumite percepţii pe care începi să le detectezi după ce ajungi destul de mare şi merituos. Sau te califici în vreun fel. Nu încetez să mă minunez, recunoscătoare universului care îmi aduce în cale întâmplări, oameni, obiecte imediat ce mă gândesc la acestea sau e timpul să se manifeste.

Pe culoarul sordid de mall sordid, Marian Viorel din Fălticeni, îmbrăcat cu cămaşa, iţarii, ilicul şi opincile lui de duminică, ciopleşte în lemn. Faţa e atât de spiritualizată, încât mă sfiesc să îl rog să mă lase să îl fotografiez. Dar îi cobor de pe suportul pe care stăteau, frumos înşirate, patru linguri şi trei cruci.

Peştii, spirala, crucea, pomul vieţii, şarpele, soarele, steaua, morişca… minunile îmi plutesc în jurul capului ca un nor electrizant, şi nu pot face altceva decât să mă scufund în ceaţa magică şi să accept, cu umilinţă, că am crescut destul de mare ca să înţeleg ceea ce ţăranul român ştie de mii de ani.

Minunile vor pleca în patru zări, dar înainte de drum le-am fotografiat, ca să îmo rămână în minte. şi în suflet. şi în inimă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s