copilăria mea, dintr-un Bucureşti neîntinat

Un drum până la Carol Parc Hotel, ascuns bine ca un sâmbure într-o caisă, providenţial făcut pe jos şi nu la volan, mi-a adus înapoi în minte şi în ochi felul în care te simţeai într-un Bucureşti necontaminat de demolări şi invazia de nechemaţi care călăreau valul industralizării.
Deşi puţin decrepit şi trist sub vălul ploii, miezul despre care vorbeam se deschide, şăgalnic, şi te aştepţi să auzi printr-o fereastră deschisă o voce cântând cu accent de gramofon romanţe, sau clinchetul perechii de sifoane care pleacă, în mâna proprietarului, până la sifonăria din colţ, la încărcat, în aşteptarea şpriţului de seară, din sticla cu corăbioară.
Căţei simpatici, maidanezi sau alsacieni sau huskies rătăciţi în peisajul molatic bucureştean, dacii şi rovere, viţă bătrână, bătrână, cocoţată pe pereţii de altădată: parcă pici într-o falie în timp şi dai să te întorci ca să vezi, păşind în urma ta, silueta cunoscută a bunicii, în taiorul de mătase aquarelle gri şi împrăştiind discret parfumul feminin şi dulce din sticla indigo de Soir de Paris. Senzaţia aceea de linişte, uşor, bine.
O poveste bine ascunsă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s