Batranul dog german

Pe drumul accidentat si plin de capcane care leaga soseaua principala de cladirea birourilor in care imi petrec o treime dintr-un an de viatza, inainte de a trece un pod peste o balta desprinsa din povestile cu pescari, ai de traversat, cu dibacie, o linie de tren industrial. In dreptul ei, parca stiind la ce ora vin si pleaca masinile, trei-patru caini asteapta, rabdatori, ceva de mancare.

Intre ei, un dog german, batran, slab de ti se rupe inima, cu o mutra inteleapta. Evident, pierdut de cineva si ramas al campului. La un moment dat, dogul a disparut si, cu inima stransa, ma gandeam ca s-a stins. Dupa care a reaparut, cu o zgarda rosie, frumoasa, din piele montata pe fetru. Bine ca l-a adoptat cineva de pe aici…

Acum, dogul nu mai are zgarda, e iarasi plin de ciulini si asteapta, rabdator, ceva de mancare. Si m-am gandit ca nu intotdeauna ceea ce vrem noi este ce-i mai bun pentru celalalt. Ca dogul pretuieste mai mult libertatea decat bunastarea. As vrea sa pot tine minte asta de cate ori incerc sa conving pe cineva sa faca „ce e mai bine”…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s