elegii marine

Morning has broken. Mai sunt un milion de lucruri de pus in valiza, am dormit trei ore si jumatate si am visat oameni pe care ii iubesc, m-am trezit de parca as fi dormit sapte ore.
Cele doua valize sunt deja destul de pline si mai avem de pus o droaie de kestii in ele, cu rabdare reusesc sa ocup la maximum volumul limitat, uitand papucii mei, care aterizeaza in geanta de rezerva (de data asta nu am uitat-o) impreuna cu puzderia de cd-uri pe care le-am cumparat ca nebunii.
Copilul smarcaie si snifaie, a uitat pe masa la Pizza Hut atat picaturile, cat si pastilele, si singurul remediu decent pe care il mai am in trusa e un Fervex. Cu care se produce un circ complet, sub privirile nedumerite ale chelnerilor, care nu inteleg de ce am conversatii in contradictoriu cu el. El se stramba sugestiv la cana de ceai si pana la urma accepta sa inghita, cu grimase de razi cu lacrimi, cam doua treimi din chestiunea cu pricina.
Ne pregatim sa facem check out, mai avem cele doua tichete de „complimentary drinks” pe care nu le-am executat si vrem ceva drinks for the road. Nota pana pe 31 a fost deja printata, din motive contabile. Un pretext suficient ca sa mi se ceara banii cash, mari ticalosi grecii astia.
ticalosenia continua cu bonurile de bauturi, pentru ca la doza nu au decat sifon Tuborg
Ma rog. Cerem masina, vrem sa plecam pe coasta, inspre Malia, pe drumul vechi, si reusim o combinata intre indicatiile de la Jason si propria noastra judecata, datorata simtului de orientare curent si experientei de opt zile.
Drumul curge, in serpentinele accidentate cunoscute, cu o problema suplimentara – de cate ori te apropii de o biserica, e nenorocire, zilioane de masini parcate pe toate partile drumului si nu stii ce vinde de dupa stanca din fatza…. Lumea e la slujba de Boboteaza, cu sticlutele in mana. Stiu ca nu sre rost sa stam, pentru ca nu avem loc in valiza, iar in geanta de mana nu ne vor permite.
leganat de curbele tari luate cu volan moale si spirit relaxat, copilul, parca sedat, adoarme profund si nu mai vrea sa se trezeasca nici macar cand ajungem pe plaja. Asa ca il incui in masina, la umbra, sa doarma linisitit si plec singura pe malul marii, sa ma uit la apa verde si stancile desenate in penita, si sa scotocesc prin ce au adus valurile prelungi. In afara de inerentele gunoaie turistice, gasesc o lamaie verde care cine stie pe unde a calatorit, oase de sepie, pietre, fireste, de toate culorile, si chiar… o strachina de inox pentru catzei :))
Plajele arata ca intr-o carte postala in lumina soarelui de dimineata. Nisip fin, ape turcoaz, in departare pluteste o barcuta cu panza, complet alba. Intr-una dintre serpentine s-a cuibarit o cafenea, la care ajungi urcand o panta abrupta. E gregory’s, dar ce conteaza, cand ai asa priveliste…
Ciocolata frappe, suc proaspat de portocale (se cam termina distractia asta, ar trebui sa punem deoparte asteptarile, pentru ca savoarea fructului copt nu se regaseste in laditele de portocale pentru suc de la Metro). Iar platesc cash, vezi, Doamne, nu le merge POS-ul… Schema se practica pretutindeni, aveam sa o intalnesc si in Germanosul din aeroportul atenian, si numai indarjirea mea i-a determinat sa faca tranzactie pe card…
Sucul si – mai ales – un Red bull isi fac efectul si Andrei, cu turban in cap si jacheta supersubtire cumparata ieri, fuge de valuri pe plaja, scrie prostii cu batzul pe nisipul ud si arunca cu pietre in baltoacele care cresc odata cu fluxul.
Pe plaja, cu noi, o tanti si un nene, amandoi destul de sportivi (el a si alergat mai devreme) si inotatori. Valurile sunt lungi, trebuie sa fii bun ca sa le faci fata. Apa are maximum 18 grade, desi as zice mai degraba un 16-17, ca pe la noi in zilele bune de 1 mai. Doamna paraseste scena impreuna cu labradorul ei perfect, el se urca intr-o masina visinie, iar plaja ne ramane, toata, noua. Coralul facut praf coloreaza in alburiu apa turcoaz, e soare si bate vantul si miroase a libertate.
Soseaua prinde viata, lumea a iesit de la biserici si se aduna prin masini ca sa se duca, fireste, la cafenele si la taverne. Care sunt pregatite si ii asteapta…
Numai noi trebuie sa ne cam adunam si sa punem benzina. E timpul. E pranz si in loc de un peste spada o sa luam alune si coca cola in avionul de ora 2 de la Egean.
Pe drum, incepe o rafala de ploaie de vara, parca pentru a diminua putin parerea de rau. Cand ajungem in parkingul Hertz ploua deja cu galeata. Nu e niciun suflet aici, ma intreb ce sa fac cu masina, pana la urma respect indicatiile tipului spilcuit care ne-a adus-o si o parchez acolo, traversez iute, cu copil si bagaje, si ajungem prin ploaie (buuuuune canadienele) la biroul din aeroport, unde doamna ia cheia, ne intreaba daca totul a fost in regula, nu semnam nimic… si asta-i. Ciudat.
La check in, dam cu ochii de sconcsul care ne-a asasinat olfactiv in avionul cu care am venit. Acum e mai spalat si imbracat in costum.
Lumea se aduna, incet, pentru cursa de 2, avionul, cu cate sase locuri pe fiecare rand, e plin-ochi. Langa mine aterizeaza o madama gen fata batrana, cu o mie de sacose, genti, ziare si urme de gherutze de pisica pe maini. Ceea ce imi produce brusc un impuls de clementa, desi pe picioarele mele stau toate trasnaile ei.
Zborul dureaza doar trei sferturi de ora, apoi avem suficient timp in Atena ca sa facem shopping – copilu’ isi cheltuieste banii pe un PSP si un joc – , sa mancam sushi la Food Village si sa ne asezam la imbarcare, asteptand avionul care pleaca mai tarziu cu 15 minute pentru ca a sosit tarziu pe aeroport…
Stewardesa nu ma lasa cu blackberry-ul in avion, zice ca e politica firmei, chiar daca jucaria e in flight mode. Voiam sa imi termin insemnarile, asa ma joc pe Tetrisul de pe iphone. Asta nu mai e in politica firmei
In sfarsit.
Aterizare in noapte, la Bucuresti. Mult mai putine lumini decat la greci, si un frig care se lipeste, efectiv, de tine. Un taximetrist prietenos ne aduce acasa, unde e cald (vai, vai, ce nota de plata urmeaza…) si ne asteapta o coditza torcatoare si fericita ca si-a recapatat familia lipsa.
parca nu pot sa me recuplez.
ca, apoi, sa ajung la birou, unde laptopul e indelung prelucrat antivirus, iar eu esuez, nostalgic, la o alta tastatura, ca sa termin ultima pagina de blog dintr-o poveste atat de scurta si atat de suculenta.
Sunt gata pentru urmatoarea aventura.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s