The Big Loop

27 iunie

Buna dimineata!

Micul parizian isi doreste un breakfast specific, asa ca declinam oferta hotelului si ne infigem, fara succes in prima boulangerie. Esec total – e prea devreme pentru somnoroasa care o opereaza, asa ca urmatoarea oprire e… un bar – la care, bineinteles, gasim ceaiul, frumos organizat intr-un ceainic (da, mare, nu ca la noi), de portelan, cu plicul de voal in care stau frumusel frunzulitele cu pricina; si bagheta cu unt, deliciul lui Andrei; si croissantii pe care ii devoreaza; si sucul proaspat de portocale. Gusturi uitate.

Urmam oarece sfaturi si ne ducem sa ne inchiriem biciclete. Statul pune la dispozitia cetateanului toate alternativele ca sa il determine sa renunte la masina. Parcarile de biciclete ale primariei, pe care le poti lua si duce unde vrei, sunt una dintre optiuni. Gri, usor masive, dar bine intretinute (am vazut o platforma tehnica, umbla din statie in statie, cu biciclete de rezerva si toate cele necesare ca sa le repuna in functiune pe cele stricate) si parcate magnetic in standuri speciale. Te duci, frumos, la postul web, apesi pe cele butoane ca sa spui cat vrei bicicleta, platesti cu cardul (neaparat trebuie unul cu cip, cardul meu cu Nadia Comaneci m-a tradat la faza asta) o garantie de 150 euro, sa nu pleci cu bunul public, pe urma iti alegi de la care post vrei sa iei bicicleta… si go. Fiecare bicicleta are un numar unic de identificare si un device magnetic. Suportul “stie” ce bicicleta ai adus, sistemul “stie” de unde si cand ai luat-o. Genial.

Exista destule piste de biciclisti, dar si locuri pe unde trebuie sa faci slalom prin trafic. Pe trotuar nu ai voie. Ne descurcam foarte bine, cu exceptia unui claxon de la un taxi, care ma sperie de ma da jos. Facem tot drumul de la Cité Universitaire pana la Hotel de Ville, ca sa vedem Le Jardin Ephemere, mult citata prin ziarele care zic ce e de vazut in Paris. Esec total, deoarece :

e greva gunoierilor si tot locul e penetrat de sirul de camioane de gunoi si , pe deasupra, infestat de strigatele grevistilor. Nu stiu ce vor, dar se pare ca avem parte de radiografia sociala a unei Frante cu putere de cumparare in scadere si neincredere in autoritati in crestere.

Gradina celebra e un bazin plantat in fata primariei, cu ceva plante acvatice in el, si doua punti de lemn cu aer usor japonez. Dragut, daca ma gandesc ca aici era patinoar.

In drum spre primarie, facem o pauza pe malul garlei, la o coca cola scumpa (ca doar suntem langa Notre Dame). In fata noastra, pe strada, e parcata o super masina de colectie, verde, decapotabila, habar nu am ce e, dar ii fac o poza.

De fapt, cautam calea de coborare pe malul Senei, dar memoria imi joaca o festa… astfel incat sfarsim tot prin meandrele traficului si, pana la urma, abandonam bicicletele la statia din Madeleine, dupa ce ne asiguram ca le-am parcat corect (e cu bec rosu, galben si verde, ca sa fii sigur ca ai pus-o la loc cum trebuie). Restul e pe jos.

Initial, voiam sa ajungem la Trocadero, e un show acvatic acolo, dar copilul isi doreste, pur si simplu, sa rataceasca prin Paris, asa ca dau curs si o luam spre Champs Elysees – la vesnicele destinatii de la FNAC si Virgin. Desigur, ne pricopsim cu un super joc, editie de colectie, si felurite accesorii de incarcat Ipozi. Suntem rupti si hotaram sa ne oprim la masa – pe o strada laterala e un restaurant indian. Incep sa rationez, in fine, socotesc ce data e si realizez ca, de fapt, concertul e azi, nu maine. Am venit sa il vedem pe batranul Bruce Springsteen!

Am intrat in vrie, asa ca fuga inapoi la hotel, dus si tramvaiul ne duce direct spre Parc des Princes – avem de mers doar 500 de metri pe jos intre capat si stadion. Copilul moare (din nou) de foame, asa ca insfacam din drum un sandvici. Gresit, pentru ca la fata locului era mancare din aia buna si grea, cu cartofi, ceapa si hot dogi, cum ii place lui.

Organizarea e absolut incredibila. Suvoaiele de oameni curg lin spre porti, nu e nicio coada, nicio aglomeratie, esti indrumat cu zambet spre locul unde trebuie sa stai. Scaunele sunt mici si meschine, dar vedem foarte bine de unde am ales biletele. Uriasul donut se umple incet-incet, soarele care ne intra in ochi incepe sa coboare. Nu sunt formatii in deschidere, just good old Bruce, care, citez, “e un animal pe scena” – corect, in sensul bun. La jumatatea concertului, a reusit sa ridice tot stadionul in picioare, toti danseaza si ii cer melodii. Slab, neschimbat, cu o pereche de jeansi care ii vin al naibii de bine si o camasa neagra cool pentru un barbat de varsta lui, mosulica e inca atractiv. Amor, amor, amor, cantecele ma plonjeaza inapoi in amor. Vacanta asta merge ceas.

Nici nu stim cand au trecut doua ore si jumatate – nu am auzit streets of philadelphia si nici born in the usa si nici everybody’s got a hungry heart, dar am auzit altele, bune-bune. Ne trezim in strada, multimea siroieste in sens invers, cu aceeasi senzatie fluida ca la venire, si ne oprim la un traiteur asiatique ca sa ne luam, la pachet, mancare thai.

Cred ca nu vom rata nicio specialitate orientala, dupa cum se arata.

Ajung acasa, desfacem cutiile cu minuni si adorm cu un SMS in brate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s