cere si ti se va da

26 iunie

De ce sa dorm, de ce sa dorm cand in jurul meu se invarte, ametitoare, vara pariziana? Ma reintorc la destinatia mea de matca, Sacre Coeur. Cu un tren care alearga intr-acolo si, apoi, urcand initiatic panta abrupta, printre localnici care merg in treaba lor sau turisti care se opresc sa vaneze cel mai scenic punct foto. Biserica e la locul ei, ma reintorc la radacini uitate si ma gandesc la cei plecati, inainte de a le aprinde, iar si iar, lumanarile in incinta invelita in ogive. Pe langa mine, asezata pe bancuta de cugetare, curge fluviul de bagatori de seama si ma gandesc, iar, cat de superficiali suntem. Filosofia profunda e intrerupta de telefon – trebuie sa dau indicatii de adresa, copilul e pe cale sa fie luat spre aeroport. Ma opresc pe platforma de langa muzeul Dali si, cu gandul aiurea, stau la capatul firului pana ce pretiosul pachet e livrat in aeroport. De aici are grija Air France-ul. Mai sunt patru ore pana la aterizare, asa ca ma linistesc, brusc si cobor in Pigalle. Un sandvici lenes, cu painea aceea dumnezeiasca, deschide o micro-sesiune de shopping.

Si, ca un facut, un bon gresit imi salveaza 40 de euro din cei 500 pe care i-am dat ca sa recuperez copilul. Merit, pe chestia asta, o cafea si o coca cola. Le savurez pe indelete, asezata vis-a-vis de pravaliile de sex. Urmeaza, deja, cunoscuta sarabanda de metrouri spre aeroport, avionul – fireste – intarzie. Semnez de primirea “pachetului”, functionarul e ingaduitor si imi permite sa ma legitimez cu permisul de conducere, dupa ce ma mustruluieste si imi spune ca asta nu e un act de identitate. Bucurie peste bucurie, cate una pe zi, acum am recuperat copilul. SMS-urile zboara in toate colturile pamantului, ca sa dea de stire despre succesul actiunii, si ne pornim spre hotel. Sunt prea obosita ca sa mai dau atentie panourilor care afiseaza statiile de oprire ale trenului urban si constat, cu stupoare, ca depasim destinatia. Retur, un dus de inviorare si iesim pe strada. Andrei e asa dornic sa cutreiere cum nu l-am mai vazut demult. Deschidem seara cu un sushi la restaurantul japonez din apropiere si purcedem prin Cité Universitaire, intr-o euforie comuna greu de inchipuit acum o saptamana. Parca imi pare rau ca se termina o zi asa frumoasa, asa plina.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s