cars, planes and invalid ID’s

25 iunie

Avionul pleaca la o ora inumana, la fel de inumana e si cea de trezire – patru si jumatate. Anticipez si deschid ochii in culmea panicii, fara sa aud ceasul sunand, la patru fix. Suficient timp ca sa mai adun ceva maruntisuri si sa dau desteptarea. Urmeaza o lunga vanatoare de taxiuri. Primarele a decis sa inchida principala strada de acces… ca sa o repare. Mai bine facea podul, si rezolva problema. Nimerim, probabil, cel mai idiot sofer de taxi din tara romaneasca. Doar ca nu a ajuns la Ploiesti. Dupa infinite conversatii, apare, cu intarziere maxima si suntem cu timpul la limita.

Ii dau soferului extra-tip-ul pe care il solicita, desi din propria lui prostie a batut drum degeaba, si fugim la check in. Surpriza apare la pasapoarte: copilul are pasaportul expirat. Vrie. Incercam sa sunam acasa, dar nimeni nu poate veni in 20 de minute cu buletinul. Basca, biletele sunt ne-returnabile, ne-schimbabile, ne-nimic. Cantaresc intre risc si pierdere, aleg riscul si decid sa zbor macar eu, ca sa nu pierd biletul. Vamesul imi explica ce am de facut la Paris ca sa aduc copilul, procesul e destul de apocaliptic. Suspin, trimit victima sa isi recupereze valiza si ma urc, angoasata, intr-un zbor lung, prea lung. Nu am rabdare sa ascult muzica, nu am rabdare sa citesc. Tasnesc din avion imediat ce se deschide usa si ma pun pe telefoane: da, putem emite un bilet pentru maine; nu, niciun notar din Bucuresti nu vrea sa dea procura de transport lui Air France; ma infig in Blackberry si aflu adresa consulatului. Taxi indelung si apoi ajung undeva, in spatele turnului Eiffel, gasesc cladirea si fac cererea. Primesc tot azi procura! Scump, taica, scump, daca o faceam acasa era 25 de lei, aici e 45 de euro…

In stressul general, remarc compozitia rasiala a populatiei solicitante de la consulat si am timp sa reflectez asupra motivului pentru care cuvantul “roman” starneste repulsie. Muncitori cu ziua, baragladine cu fuste, mirosul acela tipic de low class si privirea obosita a functionarei, care se mai lumineaza cand da de un student sau un turist.

Am timp sa ma duc la hotel si sa ma cazez. Placerea (minima) e ca pot scurta sejurul copilului si macar nu platesc camera in seara asta. Fuga inapoi la consulat, sunt cu hartia in mana, insfac inca un taxi si ma indrept spre finala provizorie a incurcaturilor pe ziua de azi. Faxurile curg spre vama aeroportului si spre Andrei si ziua o coteste brusc in alta directie, pe fluxul lin de vin alb de Bordeaux, vin rosu de Bordeaux, sampanie, psihanaliza, specialitati din Madagascar, bere, eau de vie, declaratii si planuri. Noptile de Sanziene, asa cum le stiu de demult, se rescriu pe alta traiectorie. Reintru intr-un curs care parca nu s-a intrerupt nicio secunda si realizez cat de schizofrenic traiesc.

Soarele rasare foarte repede la Paris si oamenii care pleaca la munca sunt, parca, din alt film. Ma mai lupt, pe deasupra, si cu alergia – se pare ca am nimerit in saptamana varfului de alergie, zic gurile rele, si tot orasul miroase a tei…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s